Mergi la conţinutul principal
PNL Brăila și Protecția Copilului

Guvernul Bolojan ne-a dat. Liberalii s-au abținut

• consilierii județeni au aprobat, miercuri, 12 noiembrie, distribuirea unor bani veniți de la nivel guvernamental pentru funcționarea Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Brăila • este vorba despre 4.486.000 lei, care au fost transferați, practic, în bugetul Direcției pentru Protecția Copilului printr-o rectificare bugetară • consilierii județeni PNL Brăila au invocat faptul că în proiect nu a fost justificată urgența necesară unei ședințe extraordinare și în cele din urmă s-au abținut de la vot • președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), le-a atras atenția că s-au abținut de la un proiect ce viza, în esență, bunăstarea copiilor aflați în grija DGASPC și salariile celor ce lucrează acolo

 

Luarea în primire a unor fonduri guvernamentale pentru a veni în ajutorul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Brăila, o procedură aparent banală, a constituit un nou motiv de contre între consilierii PNL și PSD. Mai precis, consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a vota un singur proiect aflat pe ordinea de zi: o nouă rectificare a bugetului județului Brăila pe anul 2025 și estimările pe anii 2026-2028. Motivul? În urma unei hotărâri a Guvernului României (nr. 937/2025) a fost alocată o sumă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Executivului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru unele unități administrativ-teritoriale. Practic, s-a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2025 cu suma de 4.486.000 lei pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecția a copilului, măsurilor de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap. Astfel, CJ Brăila a luat în primire acești bani și după cum se explică în raportul proiectului, i-a transferat mai departe în bugetul DGASPC Brăila, ca urmare a unei adrese a Direcției, încă din 10 noiembrie, prin care a solicitat sprijin financiar. 

Concret, suma de 4.486.000 lei, alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, va intra la partea de Cheltuieli, Secțiunea de Funcționare a Direcției. 2.300.000 lei către Cheltuieli de personal (salarii de bază, sporuri, indemnizații de hrană, contribuție asiguratorie pentru muncă); 2.156.000 lei către Bunuri și servicii (furnituri de birou, materiale pentru curățenie, încălzit, iluminat și forță motrică, apă, canal și salubritate, carburanți și lubrifianți, poștă, telecomunicații, radio tv, materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional, alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare, reparații curente, dar și 300.000 pentru hrană acordată oamenilor, 86.000 lei pentru medicamente, 50.000 lei pentru materiale sanitare, 50.000 lei pentru uniforme și echipament, alte obiecte de inventar, pregătire profesională, protecția muncii, precum și alte cheltuieli cu bunuri și servicii); totodată, la ”Alte cheltuieli” 30.000 lei (sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate).

 

Consilierii PNL Brăila au solicitat ca urgența ședinței să fie explicată negru pe alb

Înainte de votul proiectului, consilierul județean PNL Brăila Ovidiu Nechita a intervenit pentru a atrage atenția asupra faptului că în cadrul proiectului nu a fost subliniată în mod expres urgența convocării ședinței extraordinare, așa cum Codul Administrativ prevede.

”Am de făcut un amendament pe procedură. De completat la convocator cu Art. 134, alin 4, care este esențial pentru desfășurarea acestei ședințe în așa fel încât să fie în temei legal. La o ședință extraordinară, de îndată, urgența trebuie invocată și justificată în convocator. Conform Codului Administrativ OUG 57/2019, art. 134, alin 4, convocarea de îndată se face numai în cazuri temeinic justificate, de urgență, iar convocatorul trebuie să cuprindă motivul urgenței. Așadar, secretarul general al județului (n.r. – Mioara Duțu) este obligat să includă temeiul legal al convocării de îndată și motivarea caracterului urgent al proiectelor înscrise pe ordinea de zi, lucru pe care doamna secretar am văzut că nu îl face, cum nu l-a făcut nici la convocarea ședinței de data trecută. Dacă vă uitați pe convocatorul semnat de dumneavoastră, o să vedeți că s-a plimbat pe lângă articolul acesta 134, a pus toate alineatele, însă exact pe cel mai important nu l-a pus. Deci vă rog ca pe viitor, de acum încolo, în momentul în care convocați o ședință de îndată – poate că aveți dreptate, nu aveți dreptate -, motivați-ne și nouă care este urgența. Așadar, amendamentul meu este completarea la convocator cu Art. 134, alin. 4. Care arată temeiul legal și caracterul urgent al proiectelor înscrise pe ordinea de zi”, a declarat Nechita.

Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), a supus amendamentul la vot, însă a picat, primind doar șapte voturi ”pentru” din partea consilierilor liberali prezenți, în timp ce restul aleșilor s-au abținut. Ulterior, șeful Consiliului a supus proiectul la vot în forma sa inițială și a fost aprobat de majoritate, însă cei șapte consilieri liberali s-au abținut, lucru care nu a rămas ”netaxat” de Chiriac.

 

Bani pentru copii și salariile celor care au grijă de ei

Înainte de a declara închise lucrările ședinței, Chiriac a dat de înțeles că va avea o discuție privind ceea ce a semnalat Ovidiu Nechita. Totuși, a dorit să le atragă atenția consilierilor județeni ai PNL Brăila că au ales să se abțină la un proiect care nu viza altceva decât fonduri guvernamentale venite pentru a sprijini activitatea DGASPC Brăila.

”Să vă spun la ce v-ați abținut. Sunt bani pentru Protecția Copilului! Indiferent despre ce coleg este vorba, președinte de consiliu județean, indiferent de culoarea politică, banii erau pentru Protecția Copilului... Aici intră achiziția de medicamente, plata utilităților, salariilor, pentru că sunt în urmă. La asta v-ați abținut astăzi, ca să știți și dumneavoastră! Toate prevederile și convocarea ședinței sunt făcute pe lege. Atât timp cât semnează secretarul județului și toți directorii de specialitate din cadrul Consiliului Județean, atât timp cât o să avem și avizul Prefecturii. Pe scurt, cred că nu trebuie să blocăm. Vine iarna, oamenii aceștia trebuie îngrijiți, copiii de la Protecția Copilului trebuie îngrijiți, iar cei care au grijă de ei trebuie să își ia salariile. Acesta este motivul convocării ședinței extraordinare și ceea ce stă în spatele rectificării de buget”, a declarat Chiriac.

Consilierul județean PNL Dănuț Lungu a dorit la rândul său să precizeze că indiferent de votul liberalilor, proiectele propuse de majoritatea PSD trec negreșit, așa că nu exista niciun rost ca abținerea să pericliteze bunul mers al lucrurilor în vreun fel. Acesta a mai adăugat că abținerea a venit pe fondul faptului că nicio propunere a PNL Brăila din trecut la proiectele de buget nu a fost acceptată, astfel că liberalii au decis să protesteze în acest mod.

”Ne-am abținut astăzi pentru că așa cum știți, noi ne abținem de obicei la tot ceea ce înseamnă rectificare bugetară. Dumneavoastră v-ați asumat acest buget fără a lua în calcul și unele propuneri ale PNL. Ăsta este motivul. Știm destul de clar care sunt sursele de proveniență a acestor bani, de unde au venit și destul de clar știm și unde se folosesc acești bani. Suntem foarte de acord cu ele, dar pentru că dumneavoastră și în speță majoritatea PSD nu ați fost de acord și cu anumite propuneri ale PNL-ului pe tot ceea ce înseamnă buget, propuneri care credem noi că au fost de bun-simț și care erau în interesul cetățenilor, ne-am abținut și la acest proiect”, a declarat Lungu, rugând totodată aparatul de specialitate al CJ Brăila să țină cont pe viitor de propunerea făcută de Nechita.

Totuși, Francisk Chiriac i-a reamintit consilierului liberal că dincolo de declarații, nimeni din tabăra sa nu a venit cu nicio propunere și niciun amendament la proiectul de buget din 2025.

”Domnule consilier, eu vă aduc aminte că la proiectul de buget al Consiliului Județean de anul acesta nu ați venit cu nicio propunere. Ați venit cu niște propuneri acum foarte-foarte mulți ani. O să ținem cont de propunerile dumneavoastră, astea se pot discuta oricând. Însă la buget nu a venit niciun consilier județean PNL la mine la cabinet sau la aparatul de specialitate să discutăm anumite aspecte pentru a fi transparente. Ușa mea este deschisă oricând. Nu cred că nu am primit pe cineva în birou pentru a discuta aspecte legate de buget sau ce facem cu banii județului, pentru că toate proiectele sunt transparente și așa vor fi în continuare atât timp cât voi fi eu pe acest scaun”, a adăugat Chiriac, cu precizarea că deși în ședințele extraordinare nu există rubrica ”Alte probleme” i-a permis lui Lungu să vorbească chiar în afara proiectului dezbătut, pentru a nu fi acuzat că ar refuza dialogul dacă totul se întâmplă într-o notă civilizată.

 

Dobre a atras atenția că deși rectificarea bugetară nu a avut mai multe capitole, PNL-iștii tot s-au abținut

După ședință, vicepreședintele Ionuț Ciprian Dobre a postat un comunicat de presă pe rețelele de socializare pentru a semnala absurdul gestului făcut de consilierii județeni ai PNL Brăila.

”În baza Hotărârii Guvernului nr. 937/2025, Județului Brăila i-a fost alocată suma de 4.486 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, fonduri destinate finanțării serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și măsurilor de protecție pentru persoane adulte cu handicap, prin DGASPC Brăila. Acești bani sunt extrem de importanți pentru a asigura continuitatea serviciilor sociale, funcționarea centrelor de zi și a celor rezidențiale și, mai ales, pentru a oferi sprijin concret copiilor și persoanelor vulnerabile din județul nostru. Din păcate, consilierii PNL s-au abținut de la vot, chiar dacă sumele propuse vizează direct copiii cu nevoi speciale și persoanele cu dizabilități din cadrul DGASPC Brăila și nu alte modificări aduse bugetului. Consiliul Județean Brăila continuă să pună oamenii pe primul loc, prin măsuri responsabile și prin susținerea constantă a serviciilor sociale esențiale pentru comunitate”, a declarat Dobre.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro