Guvernul ar putea renunţa la reducerea pensiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Guvernul ar putea renunţa la reducerea pensiilor

Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, a declarat într-o conferinţă de presă că există o şansă, pe care nu a dorit să o estimeze în procente, ca Guvernul să renunţe la reducerea pensiilor, transmite corespondentul NewsIn. Ioan Oltean susţine că, personal, crede că diminuarea pensiilor este o măsură nepotrivită, dar nu s-a pronunţat până acum public, fiindcă a respectat decizia luată la nivelul structurilor de conducere ale PDL.
„Reducerea cu 25% a salariilor este o măsură care nu va putea fi modificată. Există, în opinia mea, o şansă de a se regândi, probabil, măsura care vizează reducerea pensiilor. Există o şansă, nu vreau să o spun în procente, dar există o şansă de a regândi, într-un fel sau altul, acest aspect. Eu am fost întotdeauna împotriva acestei modalităţi de a se depăşi momentul acesta, dar cum partidul a luat o măsură în acest sens, eu sunt un soldat disciplinat. Am apreciat că această măsură poate că ar fi fost bine dacă nu ar fi fost luată şi se găsea o alternativă", a declarat Ioan Oltean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro