Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a precizat, la finalul ședinței de Guvern, că Executivul a aprobat ordonanța de urgență care modifică Legile Justiției. Toader a susținut că propunerile de modificare ar fi venit de la Consiliul Superior al Magistraturii. Totuși, ordonanța nu a fost inclusă pe ordinea de zi publică a ședinței de Guvern și nici nu a fost anunțată de premier în debutul ședinței. De asemenea, merită remarcat că proiectul de act normativ a fost transmis CSM, spre avizare, de abia luni seara.
Printre modificările aduse de Guvern, prin ordonanță de urgență, legilor Justiției:
- Procurorii de rang înalt (procurorul general și adjuncții acestuia, șefii DIICOT și DNA și adjuncții acestora) vor primi un aviz de la plenul CSM, nu de la Secția de procurori din cadrul CSM. Aceasta în condițiile în care una dintre ambiţiile noilor legi ale Justiţiei era să separe carierele de judecător şi procuror. O modificare similară nu-i vizează însă şi pe judecători, pentru care avizul îl va da în continuare secţia de judecători.
De remarcat că, în ultimul timp, Secția pentru procurori a luat mai multe decizii în neconcordanță cu intențiile ministrului Justiției, în timp ce plenul CSM este perceput, de la alegerea Liei Savonea în fruntea sa, ca fiind unul favorabil coaliției la putere.
- Pentru funcțiile de procurori de rang înalt (în cazul cărora este prevăzută numirea de către președintele Klaus Iohannis) nu vor mai fi permise delegările cu o durată mai mare de 45 de zile. „Ele se ocupă și trebuie să fie ocupate în condițiile legii. Din păcate, azi, când vorbim, multe funcții de conducere de procuror de rang înalt sunt ocupate prin delegare. Cei vizați au termen de 45 de zile”, a declarat Tudorel Toader.
Raţiunea acestei modificări este de a-l obliga pe preşedinte să emită decretul de numire la propunerea ministrului Justiţiei, altminteri instituţia poate rămâne fără conducător. De exemplu, acum DNA este condus de un procuror şef cu delegaţie, întrucât preşedintele a refuzat repetat numirea Adinei Florea la şefia DNA.
- Șeful Secției speciale de anchetare a magistraților va fi cel care dispune în cazul infracțiunilor ce țin de competența Secției (și nu procurorul general). În prezent, procurorul general ar fi putut infirma unele acte pe care le consideră nelegale sau netemeinice.
„Care e urgenţa OUG? Pornind de la următoarea premisă că admiterea la Institutul Național al Magistraturii (INM - n.r.) trebuie anunţată cu șase luni înainte de concurs, iar CSM a făcut propuneri temporare pentru toamna lui 2019, propuneri care se referă în principal la păstrarea condiţiilor dinaintea modificării Legilor Justiţiei, adică admiterea din 2019 să rămână de 2 ani, stagiul să rămână de 1 an, iar repartiţia auditorilor de justiţie să se facă anul acesta. De ce? Pentru că potrivit modificările la INM, durata studiilor va fi de 2 ani spre 4 ani. CSM ne spune că, dacă anul acesta s-ar da admiterea la studii de 4 ani cu stagiul de 2 ani, s-ar crea un deficit de cadre. În acelaşi timp INM trebuie să îşi ia măsuri să treacă la durata studiilor de 4 ani, sistemul receptând judecători după 4 ani şi nu după 2 ani, ceea ce ar însemna o lipsă de personal între cei doi şi patru ani care sunt în prezent”, a explicat Tudorel Toader una dintre modificările aduse de OUG.