Guvernul şi-a angajat răspunderea pe Legea educaţiei în faţa Parlamentului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Guvernul şi-a angajat răspunderea pe Legea educaţiei în faţa Parlamentului

Premierul Emil Boc a prezentat joi în faţa celor două Camere ale Parlamentului principalele prevederi ale Legii educaţiei, susţinând că aceasta va schimba "din temelii" sistemul de învăţământ şi a anunţat angajarea răspunderii Guvernului, în lipsa deputaţilor şi senatorilor opoziţiei.
Premierul a ţinut să explice în debutul intervenţiei sale că nu există în Constituţie sau în Regulamentele Camerelor vreo prevedere prin care sesizarea CCR pe un conflict juridic poate să suspende decizia de angajare a răspunderii. "Într-adevăr, asumarea răspunderii este o procedură diferită faţă de cea obişnuită, dar şi consecinţele sunt diferite şi tăioase", a subliniat Boc, spunând că Executivul îşi depune astfel mandatul în faţa unei eventuale moţiuni de cenzură. "Consider că sesizarea Guvernului cu privire la angajarea răspunderii este legală şi constituţională şi putem continua", a spus Boc.
El a arătat că noua Lege a educaţiei vine să schimbe "din temelii" sistemul de învăţământ românesc, reprezentând "o mutaţie radicală de concepţie" cu privire la viitorul educaţiei. Premierul a spus, printre altele, că Legea prevede ca educaţia să se concentreze în primul rând pe acumularea de competenţie, şi nu pe cunoştinţe, aşa cum este în prezent, fiind schimbat radical şi modul în care se efectuează evaluarea.
După prezentarea făcută de premierul Emil Boc, în faţa deputaţilor şi senatorilor puterii, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a anunţat încheierea şedinţei comune.
Camera Deputaţilor a adoptat pe 19 mai Legea educaţiei, proiectul întrunind 181 voturi favorabile şi 95 voturi "împotrivă", ale reprezentanţilor PSD şi PNL, care au susţinut că această lege sacrifică identitatea naţională, deoarece stabileşte predarea istoriei românilor şi geografiei în limba maghiară.
De altfel, prevederile privind studierea istoriei şi geografiei pentru elevii minoritari au stârnit ample controverse în cadrul Comisiei de Educaţie din Cameră. În cursul aceleiaşi zile, 5 mai, Comisia a luat două decizii total diferite pe acest subiect. Asfel, la lucrările de dimineaţă, opoziţia a reuşit să amendeze articolul 37 alineatul 1, astfel încât disciplinele istoria şi geografia României să fie predate în limba română inclusiv în clasele cu predare în limba minorităţilor. În schimb, în şedinţa de după-amiază, alineatul 5 al aceluiaşi articol a fost adoptat, prin contribuţia deputaţilor din arcul guvernamental, în forma propusă de Guvern: "În învăţământul primar, gimnazial şi liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale Istoria şi Geografia României se predau în aceste limbi, după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligaţia transcrierii şi a însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti şi în limba română". Pusă în faţa a două amendamente contradictorii, Comisia a decis să ceară plenului să aleagă între cele ele. Disputa din Comisie s-a prelungit şi în plen, însă până la urmă puterea a reuşit să impună amendamentul Guvernului, care dădea satisfacţie UDMR.
Legea a mers la Senat, unde a fost dezbătută în comisiile de resort vara şi începutul sesiunii de toamnă. La sfârşitul lui septembrie, UDMR a început să acuze tergiversarea legii în Comisia de educaţie condusă de senatorul PDL Mihail Hărdău. şi ministrul Funeriu a acuzat opoziţia că vrea să amâne adoptarea legii. Şi preşedintele Băsescu a cerut Senatului adoptarea legii în sesiunea extraordinară. Lucrurile nu s-au mişcat însă prea repede, chiar Hărdău respingând apelurile pentru accelearea dezbaterii, susţinând că este nevoie de timp pentru a ieşi o lege temeinică. Liderul PDL Vasile Blaga a precizat pe 8 octombrie că Guvernul a primit "o sarcină clară" atât din partea conducerii PDL, cât şi din partea coaliţiei să-şi asume răspunderea în cazul în care, în termen de 10 zile, Comisia de învăţământ a Senatului nu a va întocmi raportul la lege. Comisia nu s-a conformat termenului, iar în aceste condiţii, Guvernul a decis pe 12 octombrie să-şi asume răspunderea pe acest act normativ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro