Mergi la conţinutul principal

Guardiola se declară mulţumit de remiza cu Real


"Faptul că am remizat aici mi se pare un rezultat bun, am jucat cu o mare echipă. Suntem mulţumiţi. Se putea întâmpla orice. Am fi putut şi pierde. Avem opt puncte mai multe şi un golaveraj mai bun, cu şase etape înainte de final", a declarat Guardiola.
Formaţia Real Madrid a remizat, sâmbătă, pe Santiago Bernabeu, scor 1-1, cu echipa FC Barcelona, în El Clasico, derbiul campionatului Spaniei, contând pentru etapa a XXXII-a, ambele goluri fiind marcate din penalti. Pentru Real Madrid a marcat Cristiano Ronaldo '82, din penalti, iar pentru FC Barcelona a înscris Lionel Messi '53, tot din penalti.
Real Madrid a evoluat cu un jucător mai puţin după eliminarea lui Raul Albiol, in minutul 51, ca urmare a unui fault asupra lui David Villa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro