Griviţei, într-o dungă! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Griviţei, într-o dungă!

* Primăria spune că aşa a stabilit proiectantul, cu avizul Poliţiei Rutiere, iar Poliţia Rutieră explică faptul că marcajele respectă regulile care se aplică pe o stradă cu câte două benzi pe sens

Carosabilul străzii Griviţei este, în momentul de faţă, funcţional de la un capăt la altul. Asfaltarea s-a terminat, în sfârşit, spre bucuria şoferilor. S-au realizat şi marcajele rutiere, însă, din acest punct de vedere, conducătorii auto nu mai sunt la fel de mulţumiţi. Mulţi dintre ei reclamă faptul că s-a trasat linie continuă în dreptul intersecţiilor cu câteva străduţe laterale mai mici şi chiar în dreptul unor obiective cu utilitate economică. Câţiva şoferi nemulţumiţi ne-au sesizat faptul că de la intersecţia cu Str. 1 Decembrie 1918 până la Str. Şcolilor, linia continuă trece prin dreptul a două benzinării şi a trei străzi laterale. Singura porţiune cu marcaj discontinuu se află la intersecţia cu Str. Albinei. "Deci, dacă e să respectăm legea, ca să intrăm la benzinărie trebuie să mergem câteva sute de metri, fiindcă nu avem voie să călcăm linia continuă. Cred că s-a făcut marcajul ăsta ca să aibă Poliţia Rutieră motiv să dea amenzi, ca să ne ia banii!", ne-a declarat George T., unul dintre şoferii care circulă aproape zilnic pe Str. Griviţei.
Reprezentanţii Primăriei spun că marcajele au fost executate în conformitate cu schiţa întocmită de firma de proiectări implicată în reabilitarea şi modernizarea străzii Griviţei - "Incertrans" Bucureşti. "Marcajele au respectat indicaţiile proiectanţilor şi au avizele Poliţiei Rutiere. Dacă există nereguli, ne vom consulta cu Poliţia şi le vom corecta", ne-a declarat Iuliana Neagu, directorul Direcţiei Strategii, Programe, Proiecte de Dezvoltare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Primăriei Brăila.
Poliţia Rutieră spune, însă, că marcajele sunt cât se poate de corecte şi respectă normele în vigoare. "Deoarece există două benzi pe fiecare sens, nu se poate pune linie discontinuă, nici în dreptul unor benzinării, nici în dreptul intersecţiilor cu străzile mai mici. Pe tronsonul în cauză, se trasează linie discontinuă doar în intersecţia cu strada Albinei, unde se află şi treceri pentru pietoni", ne-a explicat comisarul şef Dorel Vâlsan, din cadrul Poliţiei Rutiere Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro