Greva de doua ore in sanatate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Greva de doua ore in sanatate

Ieri, cadrele medii sanitare din toate unitatile sanitare publice inscrise in sindicatul Sanitas au fost in greva de avertisment, timp de doua ore. De la 9.00 la 11.00, sindicalistii din sistemul public de sanatate brailean s-au alaturat colegilor lor din intreaga tara si si-au revendicat drepturile, avind deplina sustinere a medicilor si intelegere din partea pacientilor, care au asteptat scrisnind din dinti sa se scurga timpul in care "halatele albe" sa-si faca din nou aparitia printre suferinzi.
La Spitalul Judetean de Urgenta, in cele doua ore de greva de avertisment, au fost asigurate urgentele, dar nu s-a efectuat nici o operatie; asistentele medicale s-au "evaporat" in mare parte cu sau fara stirea medicilor sau erau la cite o sueta, pe sectii. Cert este ca aproape nimeni nu stia nimic concret despre derularea grevei de avertisment, iar la corpul B al Spitalului, in locatia din Hipodrom, nu era prezent nici un lider de sindicat care sa ia pulsul evenimentelor.
Pentru ca pe holurile spitalului, in ambele locatii, bolnavii si apartinatorii stateau ciorchine si pina si lifturile erau in greva, singurii care faceau legea intrarii in spital erau, ca de obicei, agentii firmei de paza "DIOP-Security". Dupa niste criterii numai de ei stiute, agentii platiti sa mentina ordinea in spital triau persoanele care aveau sau nu acces in unitate si nu s-au abtinut nici sa recurga la violenta, bruscind citeva persoane, asa cum au procedat si in cazul redactorilor nostri, carora li s-a interzis accesul in spital sau imortalizarea unor aspecte din timpul grevei de ieri. A fost nevoie de interventia purtatorului de cuvint al unitatii pentru ca agentii de paza de la "DIOP-Security" sa afle ca ei sint platiti de spital pentru a mentine ordinea si nu pentru a crea altercatii sau pentru a interzice intrarea presei intr-un spatiu public, unde angajatii erau in greva. "Greva este o manifestare de protest in baza unor revendicari ale sindicatului Sanitas, care, in mod normal, sint obiective. Probabil ca modul de organizare a grevei are putin de suferit, pentru faptul ca nu sint niste lideri prezenti, care sa observe modul cum se desfasoara si sa si indrume modul de desfasurare a grevei; ar fi trebuit sa se vada mai exact acea parte de o treime care lucreaza si cea de doua treimi care sint in greva de avertisment pe o perioada de doua ore, sa li se poata lua unele opinii vizavi de greva sau de revendicarile lor. Dar probabil ca sindicalistii sint pe undeva, pe la saloane; la chirurgie, de exemplu, in acest interval nu se opereaza, se asteapta doua ore, dupa care se reiau interventiile", ne-a spus dr. Virgil Lefter, care ne-a insotit prin spital in incercarea noastra de a gasi un lider de sindicat sau acea parte a personalului care era in greva. Cert este insa ca, exceptind urgentele, unde s-au acordat serviciile de specialitate in majoritatea sectiilor, ieri, pe durata grevei, in locatia din Hipodrom a Spitalului Judetean de Urgenta fiecare a facut cam ce a vrut, iar sindicalistii Sanitas nu prea au fost pe baricade.
Nici in locatia de pe Soseaua Buzaului nu s-au reunit protestatarii pentru a marca faptul ca sistemul sanitar trece printr-o perioada dificila, potrivit revendicarilor sindicatului Sanitas. Urgentele au fost asigurate, medicii au facut front comun cu asistentele si nu au intrat in salile de operatii in cele doua ore, iar asistentele care faceau parte din cele doua treimi care ar fi trebuit sa fie in greva de avertisment s-au strins la cite o parola sau au "disparut" prin spital ori dupa cumparaturi. La finalul actiunii sindicale am abordat-o pe as. Erica Tanase, lider de sindicat al unitatii spitalicesti, care ne-a spus ca lucrurile au decurs normal, ca oamenii care au rezolvat urgentele si-au vazut de treaba lor, iar ceilalti, care au incetat activitatea, s-au grupat pe unde au putut, prin cabinete sau pe holuri si au asteptat sa treaca cele doua ore. Despre revendicarile sindicalistilor, Erica Tanase ne-a declarat: "Speram ca cele trei ministere si Federatia Sanitas, care sint acum in negocieri, sa rezolve pe cale amiabila problemele noastre, ale tuturor, pentru ca, daca acestea nu se rezolva, suferim cu totii, dar mai ales bolnavii''.
Parerile bolnavilor despre actiunea de protest de ieri a sindicatului cadrelor medii sanitare sint impartite: daca, in mare parte, pacientii sint de acord cu greva, fac acest lucru pentru ca se asteapta la conditii mai bune in spitale, la disparitia spagii pe toate nivelele medicale, la un alt comportament, mai civilizat, fata de omul suferind. Unii insa, inca mai cred ca "orice s-ar intimpla, nu te poti duce in spital cu miinile goale, pentru ca nu se uita nimeni la tine, dar, daca toti isi cer drepturile, de ce sa n-o faca si ei?"

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro