Greva Braicar, dosar penal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Protestul angajaţilor, foc mocnit

Greva Braicar, dosar penal

• chiar dacă şoferii şi vatmanii au acceptat să reia lucrul după 8 zile în care întreg oraşul a fost paralizat din cauza grevei spontane pe care au declanşat-o, ei n-au scăpat şi de reversul medaliei, în care sunt cercetaţi disciplinar pentru faptele lor • mai nou, o parte dintre ei au fost chemaţi la Poliţie să dea cu subsemnatul într-un dosar penal privind întreg episodul grevei spontane şi în care se vorbeşte despre instigare • ca dovadă că transportul în comun încă rulează pe “nisipuri mişcătoare”, nici până ieri nu se semnase noul Contract Colectiv de Muncă pe unitate • de altfel, sindicatul salariaţilor a chemat în ajutor juriştii Federaţiei din Transporturi ATU România

 

Conflictul spontan declanşat de şoferii şi vatmanii de la “Braicar” este departe de a fi stins. Flacăra mocnită a nemulţumirii încă arde chiar dacă circulaţia mijloacelor de transport în comun a fost reluată după 8 zile de grevă, la începutul weekendului abia încheiat. Practic, protestatarii au acceptat să reia lucrul abia după ce au avut o întrevedere directă cu primarul municipiului, aşa cum şi-au dorit de la bun început, termenii armistiţiului fiind: creşterea salarială de 7,5% şi promisiunea că lefurile oamenilor vor fi protejate de orice viitoare majorare a salariului minim pe economie, la pachet cu un plan de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă, precum şi unul vizând revolvarea doleanţei privind repaosul săptămânal şi plata orelor suplimentare adunate până acum. Curios însă: nimic din toate aceste, până la urmă, promisiuni nu s-a concretizat într-o formă scrisă. Mai precis, la acest moment partenerii de dialog social din “Braicar” nu au semnat noul Contract Colectiv de Muncă pe unitate, la fel cum nu s-a încheiat nici vreun protocol prin care protestatarii să fie puşi la adăpost de cercetarea disciplinară la nivel de unitate din cauza încetării lucrului, ori privitor la prejudiciile materiale aduse companiei din cauza grevei. Colac peste pupăză, câteva zeci de salariaţi din “Braicar” s-au trezit că sunt citaţi, cel puţin deocamdată, în calitate de martori într-un dosar penal ce vizează întreg episodul grevei spontane, cercetarea fiind făcută in REM (cu privire la fapte şi nu la persoane). Una peste alta, deznodământul celor 8 zile de grevă spontană a adus mai multe minusuri pe “tabela de scor” a protestatarilor decât a conducerii “Braicar” ori a administraţiei locale. În mod cert însă, marele perdant aici este comunitatea locală care a fost paralizată şi total bulversată de oprirea serviciului de transport public de persoane.

 

Termenii armistiţiului

Avem, de câteva zile, serviciu funcţional de transport public de călători în oraşul nostru! Chiar în ultima zi din luna mai s-a produs minunea: şoferii şi vatmanii au convenit încetarea grevei spontane pe care o declanşaseră joi, 24 mai, cu oprirea lucrului. Drept urmare, încă de joi seara tramvaiele au reieşit în trasee, la fel şi autobuzele spre uşurarea miilor de brăileni care circulă zilnic cu mijloacele de transport în comun şi care trăiseră o săptămână de coşmar până atunci, forţaţi fiind să meargă pe jos prin oraş ca să ajungă acolo unde aveau treabă, să folosească taxiul ori să se îngrămădească în singurele microbuze care mai circulă în regim maxi-taxi prin oraşul nostru. Joi, 31 mai, protestatarii au avut acea întâlnire directă cu primarul oraşului, Marian Dragomir, pe care o solicitaseră de la bun început, ocazie cu care oamenii au avut şansa să-şi spună păsurile edilului şi echipei acestuia prezentă la întâlnirea care a avut loc în sala de şedinţe a CUP Dunărea. Într-un final, s-au lăsat convinşi să reînceapă munca. Care au fost termenii generali ai înţelegerii de la acea întâlnire? În linii mari au obţinut o creştere salarială, însă în limita maximă pe care compania a fost dispusă să o ofere şi pe care a vehiculat-o de la debutul conflictului spontan, mai precis 7,5% aplicat la salariul de bază. În plus, au obţinut promisiunea că nu vor pierde bani la viitoare creşteri ale pragului minim de salarizare din România. Au discutat şi despre marea lor nemulţumire: lipsa repaosului săptămânal având ca efect acumularea de ore suplimentare muncite şi neplătite. La fel şi despre condiţiile de muncă însemnând, în primul rând, maşini care să corespundă ca parametri tehnici de funcţionare, plus toalete decente la capete de linii şi la autobază. Una peste alta, se poate spune că n-au ieşit cu mâna goală din întreg acest scandal. Numai că acest fragil armistiţiu este în continuare ameninţat de o serie de mecanisme pe care conducerea companiei le-a pus în mişcare tocmai ca să-i convingă pe protestatari să reînceapă lucrul. Este vorba aici despre cercetarea disiplinară la nivel de companie împotriva şoferilor şi vatmanilor care au refuzat să iasă pe trasee, pe considerentul că oprirea lucrului înseamnă lipsă nemotivată iar asta se poate lăsa cu sancţiuni pornind de la mustrare scrisă, diminuarea salariului pe timp limitat sau chiar desfacerea contractului individual de muncă. O altă ameninţare vine şi ca urmare a faptului că mişcarea spontană de protest a adus prejudicii financiare companiei, iar conducerea a făcut public faptul că intenţionează să le recupereze de la salariaţii găsiţi vinovaţi de producerea acestora. Mai mult, peste o parte dintre şoferi şi vatmani s-a abătut şi năpasta unui dosar penal în care oamenii au fost audiaţi, cel puţin în această etapă, în calitate de martori, faţă de infracţiunea de instigare la grevă.

Practic, conflictul de la Braicar, care a fost unul de durată şi a dus la nemulţumirea cetăţenilor, a atras atenţia poliţiştilor. La data de 31 mai, lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au deschis dosar penal conform art. 218, alin. 1 din Legea 62/2011 - Conflictele individuale de muncă. Nu a fost vorba despre vreo plângere din partea cuiva. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-au autosesizat şi fac anchetă pentru a stabili dacă au fost încălcate prevederile legale, după cum ne-au transmis reprezentanţii instituţiei. Potrivit art 218., alin. 1, din legea menţionată “constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică ori obligă un angajat sau un grup de angajaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei”.

Deja mai mulţi angajaţi ai societăţii de transport au primit acasă citaţii pentru a se prezenta la poliţie şi au fost deja audiaţi.

 

Lucrurile se complică

În faţa acestui puzzle destul de complicat, conducerea organizaţiei sindicale reprezentative de la “Braicar” a punctat că deocamdată s-a luat decizia nesemnării unui nou CCM pe unitate. În paranteză fie spus, nesemnarea noului CCM menţine larg deschisă uşa declanşării protestelor despre care sindicatul spunea acum o săptămână că dorea să le organizeze şi la care instanţa locală pusese frână prin declararea nelegală a acestora pe considerente de ordin procedural şi formal. De altfel, sindicatul anunţase imediat după motivarea deciziei instanţei că are de gând să corecteze erorile semnalate de către magistraţi pentru a putea declanşa o grevă de avertisment.

Revenind, deocamdată conducerea organizaţiei sindicale a evitat să mai facă vreun comentariu pe acest subiect sensibil. S-a limitat doar să anunţe că au fost chemaţi în ajutor juriştii Federaţiei Sindicatelor din Transporturi şi Servicii Publice ATU România în încercarea de a-i proteja pe salariaţii expuşi tuturor riscurilor enumerate mai devreme, adică răspunderea disciplinară şi cea pecuniară.

De obicei, la precedentele mişcări sponate de protest din unitate, derulate, de exemplu, în 2014 şi în 2012, odată cu semnarea Contractului Colectiv de Muncă pe unitate, conducerea companiei şi reprezentanţii salariaţilor au semnat şi un protocol menit să-i pună la adăpost pe protestatari de repercursiunile disciplinare şi juridice ale acţiunilor lor de protest. Acum însă acest protocol întârzie a fi perfectat, iar după cum susţin surse din cadrul operatorului public de transport, s-ar putea ca de această dată protestatarii să nu mai scape “basma curată”. De altfel şi directorul SC “Braicar”, Cornel Săndulescu a lăsat să se înţeleagă acelaşi lucru. “Termenii încetării conflictului au fost creşterea salariului cu 7,5% şi la viitoarele creşteri de salariu minim, ce va însemna ca valoare absolută va fi adăugată la fiecare salariat. Toate celelalte aspecte şi revendicări sunt în curs de rezolvare. Au fost discuţii cu administraţia locală cu noi toţi. Sunt în desfăşurare cu rezolvare rapidă. Într-adevăr, încă nu s-a semnat CCM. De asemenea se analizează din partea reprezentanţilor sindicatului reprezentativ şi o formulă de protocol (cu referire la înţelegerile anterioare între companie şi protestatari de a-i exonera pe aceştia din urmă de orice vină - n.r.). Noi suntem obligaţi să facem cercetare disciplinară şi după aceea avem destule lucruri de măsurat din punct de vedere al consecinţelor şi vom proceda în condiţiile legii”, a spus sursa citată.

 

Dragomir: “Compania nu a gestionat corect această criză”

Întrebat la rândul său despre învăţămintele trase din criza grevei spontate de la “Braicar”, primarul municipiului, Marian Dragomir a declarat: “M-am întâlnit cu protestatarii în sala de şedinţe a CUP Dunărea, după şedinţa de CLM de joi, 31 mai, împreună cu cei doi viceprimari. Cred că au fost peste 200 de persoane care au participat din partea protestatarilor. Au fost discuţii civilizate şi am reuşit să-i convingem să reia lucrul. (...) Unii ar trebui să înveţe că rolul sindicatului este şi de a-i consilia pe proprii membri asupra posibilelor repercusiuni legale, pe care nu le gestionează primăria sau compania, fiind atributul unor altor instituţii ale statului, adică Parchet, şi unde noi nu vrem să facem nici un fel de comentariu public, neintrând în atribuţiile noastre. Compania ar fi trebuit să prevadă că, la un moment dat, unii dintre şoferii care au venit din sectorul maxi-taxi pot influenţa negativ şi că mai există şi oameni politici interesaţi să speculeze un conflict pentru ca acesta să escaladeze cu scopul reîntoarcerii serviciilor private din care unii pot câştiga bani. Pe noi nu ne interesează decât să investim în dotări, să fie cumpărate cât mai multe autobuze noi şi tramvaie noi, din surse proprii sau din finanţare europeană. Din păcate, compania nu a gestionat corect această criză. Nu a avut viziunea necesară să prevadă că lucrurile vor ajunge atât de departe. Dar aici nu a fost numai o greşeală a companiei, ci a fost şi o instigare”

        

  

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro