Grevă spontană la Poşta Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Grevă spontană la Poşta Brăila

• factorii poştali au oprit ieri dimineaţă lucrul, timp de mai bine de jumătate de oră, nemulţumiţi de nivelul de salarizare • ei cer o majorare cu 200 lei brut a lefurilor, dar şi condiţii de muncă mai bune • poştaşii ameninţă cu alte acţiuni de protest, dacă revendicările nu le sunt soluţionate

 

Brăilenii care aveau de primit ieri dimineaţă corespondenţă, facturi, alocaţii sau pensii au avut de aşteptat ceva mai mult până le-a bătut factorul poştal la uşă. Asta, deoarece poştaşii brăileni au declanşat, ieri dimineaţă, începând cu ora 09.00, o grevă spontană, încetând lucrul timp de mai bine de jumătate de oră şi protestând paşnic în faţa centrului de distribuţie poştală din imediata apropiere a Gării CFR. Pe lista de revendicări, primul loc îl ocupă capitolul salarizare, în sensul că oamenii se plâng de nivelul mic al lefurilor în companie, mai cu seamă la factorii poştali, care sunt plătiţi la pragul salariului minim pe ţară.

“Este revoltător ca la volumul zilnic de muncă al unui factor poştal, care fie soare, căldură, iarnă şi ger cară zeci de kilograme şi merge la fiecare destinatar în parte, să fim plătiţi între 800 şi 1.000 lei. Adică la nivelul salariului minim pe ţară! Păi, în acest ritm, în foarte scurt timp ajungem ca toţi factorii poştali să fim plătiţi la minimul pe economie. Iar situaţia este şi mai gravă la colegii noştri din judeţ, care lucrează cu fracţiuni de normă. (…) Sunt locuri vacante, dar nu vine nimeni la banii ăştia să se angajeze la noi (…) S-a atins un grad foarte mare de nemulţumire în rândul nostru din cauza salariilor mici şi a condiţiilor de muncă. Păi , ultima majorare salarială a fost prin 2014, când au fost introduse sporurile în salariul de bază. Cu alte cuvinte, a fost un fel de apă de ploaie. Acum cerem o majorare cu 200 lei brut a lefurilor, care până la urmă se va simţi foarte puţin în salariul net. Asta dacă se va aproba o majorare cu 200 lei brut. (…) Cărăm zeci de kilograme zilnic în genţile noastre şi am cerut de mai multă vreme să ne încadreze într-o altă grupă de muncă să putem ieşi mai devreme la pensie. Nu s-a putut nici asta şi a rămas aşa, în aer, solicitarea noastră (…) La nivel naţional compania a fost amendată total nejustificat numai ca să o afunde şi mai tare în datorii”, s-au plâns protestatarii.   

Contactat telefonic, liderul de sindicat al salariaţilor structurii locale a companiei de Poştă, Marian Gheorghe, a explicat că acţiunea este un protest spontan şi că a anunţat conducerea companiei cu privire la evenimentul de la Brăila. De asemenea, a punctat că lista de revendicări formulată de protestatari va fi transmisă mai departe către structura centrală şi că va discuta cu omologii din ţară pentru a armoniza pe viitor eventualele acţiuni de protest, de această dată organizate de sindicat.

“Încă din primăvara acestui an Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a sistat calendarul  acţiunilor  de protest, ca urmare a intrării în negocieri cu administraţia C. N. Poşta Română. Din păcate, negocierile au înregistrat un eşec total din punct de vedere al salariilor, riscând astfel creşterea alarmantă a procentului celor din companie cu minim pe economie, până la 70 %. În Brăila, situaţia este şi mai dramatică dacă ţinem cont de faptul că aproximativ 70% dintre salariaţii poştali ce activează în mediul rural, şi vorbim aici de circa 200 de persoane, lucrează cu fracţie de normă, respectiv cu 4 sau 6 ore. Din câte cunosc, au mai fost şi alte municipii în care poştaşii au declanşat protest spontan, iar revendicările sunt aceleaşi. Voi discuta cu colegii de la celelalte filiale pentru a stabili ce este de făcut mai departe, mai cu seamă, vom pune la punct viitoarele proteste organizate de această dată de către structura sindicală”, a spus sursa citată.

Lista de revendicări a poştaşilor

Iată şi principalele solicitări ale salariaţilor din sistem: majorarea, în sumă fixă (200 lei brut) a salariului; acordarea procentului de 2% din fondul de salarii pentru reluarea subvenţionării biletelor de odihnă şi tratament, proces întrerupt de 3 ani; reacordarea cadourilor în bani prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă 2008 - 2018, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, de Crăciun, de Ziua Poştei, de 8 Martie şi de 1 Iunie, drept al salariaţilor care nu a mai fost acordat de 7 ani; acordarea sporului de până la 35% salariatului sau salariaţilor cărora li se repartizează volumul parţial sau total de activitate al unor salariaţi care nu sunt prezenţi, din prima zi de înlocuire a acestora; normarea muncii agenţilor şi factorilor poştali conform realităţii din teren; rezolvarea problemei acordării concediilor de odihnă cuvenite agenţilor poştali, mai cu seamă în mediul rural; încadrarea agenţilor, a factorilor poştali

şi a salariaţilor din centrele de tranzit care lucrează numai în program de noapte în grupa de condiţii speciale de muncă, cu scopul diminuării vârstei de pensionare a acestor categorii de salariaţi; reluarea de către Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a contribuţiei anuale pentru Pilonul 3 de

pensii cu 250 de euro pentru toţi salariaţii şi cu 250 de euro plus 170 de lei pentru agenţi, factori şi lucrătorii care lucrează exclusiv în program de noapte, până la finalizarea demersurilor legale pentru trecerea lor în condiţii speciale de muncă.

Reamintim că cele mai recente acţiuni majore de protest ale salariaţilor Poştei Române au avut loc în vara lui 2014.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro