Grevă generală în administraţia publică locală timp de o zi, pe 12 iulie, anunţă Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Grevă generală în administraţia publică locală timp de o zi, pe 12 iulie, anunţă Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) va declanşa în luna iulie grevă generală la nivel naţional în administraţia publică pentru că guvernul a refuzat soluţionarea revendicărilor salariaţilor din primării şi consilii judeţene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele FNSA, Valer Suciu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală în urma adoptării OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

"Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), reprezentativă la nivel naţional, a înaintat Ministerului Muncii notificarea privind declanşarea conflictului de muncă ca urmare a refuzului Guvernului României de a soluţiona revendicările salariaţilor din primării şi consilii judeţene. Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală, care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%. Constatând dezinteresul manifestat de către reprezentanţii Guvernului faţă de problemele majore cu care se confruntă salariaţii din sectorul nostru de activitate şi faţă de situaţia disperată în care se află aceştia ca urmare a faptului că sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, FNSA a declanşat conflictul colectiv de muncă la nivel naţional în administraţia publică", a declarat, pentru MEDIAFAX, Valer Suciu.

Potrivit acestuia, FNSA va organiza o grevă generală de o oră în data de 5 iulie, o grevă generală de o zi în data de 12 iulie şi grevă generală pe termen nelimitat începând cu data de 19 iulie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro