Potrivit FT, scrisoarea conţine cererea surpriză a premierului Tsipras privind o extindere a actualului pachet de asistenţă financiară, care acum a expirat, şi acordarea unuia nou, al treilea, în valoare de 29,1 miliarde de euro, care să acopere necesităţile imediate de finanţare ale Greciei.
Scrisoarea vine în contextul în care BCE a analizat ieri majorarea liniei de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni. Fără acest ajutor, una sau mai multe bănci elene s-ar putea confrunta cu mari probleme financiare, după ce Banca Centrală a Greciei a recomandat închiderea băncilor şi impunerea de restricţii asupra mişcărilor de capital, în dorinţa de a evita colapsul sistemului financiar.
În scrisoare, premierul elen susţine că Atena va accepta toate reformele privind sistemul TVA, cu o singură excepţie: menţinerea unei TVA reduse pentru insulele turistice. În privinţa pensiilor, Tsipras a fost de acord cu majorarea vârstei de pensionare la 67 de ani până în 2022, dar ca această măsură să intre în vigoare în octombrie şi nu imediat, scrie agerpres.ro.