Potrivit textului, Grecia doreşte o soluţie „pentru reglementarea" enormei sale datorii publice, de 180% din PIB, precum şi un „pachet de 35 miliarde de euro" consacrat creşterii economice. În documentul de 13 pagini intitulat „Acţiuni prioritare şi angajamente", Grecia îşi asumă obligaţia de a adopta aproape toate măsurile propuse de creditori la 26 iunie şi pe care Atena le-a respins atunci anunţând organizarea unui referendum.
TVA pentru insulele turistice
Astfel, prin noile propuneri Atena acceptă o creştere a TVA la 23%, faţă de 13% în prezent. Pentru produsele de bază, energie electrică şi hoteluri, TVA rămâne la 13%, iar pentru medicamente şi cărţi la 6%. Creşterea TVA a constituit un punct major de divergenţă între Atena şi creditorii săi în lungile şi dificilele negocieri din ultimele luni.
Guvernul grec propune totodată suprimarea avantajelor fiscale pentru insulele greceşti (adică reducerea de 30% a TVA aplicată de mai mulţi ani), începând cu insulele cele mai bogate şi cu cele turistice, aşa cum doreau creditorii. Acest proces va începe în octombrie şi se va face treptat, urmând să se încheie până la sfârşitul anului 2016.
În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, ea a fost fixată la 67 de ani sau 62 de ani, cu 40 de ani de activitate, şi va fi introdusă treptat până în anul 2022.