Doi băcăuani, soţ şi soţie, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier. În ziua de 27 iulie, în jurul orei 17.15, Andrei M., de 23 de ani, din judeţul Bacău, conducea autoturismul pe DE 584, în afara localităţii brăilene Lanurile. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat frontal într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a pasagerilor Marian I., de 26 de ani şi Elena I., de 21 de ani, ambii din judeţul Bacău. Cei doi soţi au fost transportaţi la spital, femeia fiind gravidă în luna a şasea. Purtătorul de cuvânt al Unităţii de primire Urgenţe, dr. Marian Baciu, ne-a declarat că tânăra a fost diagnosticată cu policontuzie prin accident rutier şi plagă piramidă nazală, leziunile fiind minore. Fiind gravidă, Elena I. a fost transportată la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Brăila, unde a fost consultată de un medic specialist care a stabilit că fătul nu a fost afectat. Soţul femeii a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis, contuzie coloană cervicală şi plagă contuză parietală stânga. Tot la spital a ajuns şi minorul P.V. , de 17 ani, din Bucureşti, care se afla în aceeaşi maşină, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis minor. După ce au primit îngrijiri medicale, tinerii au părăsit spitalul şi şi-au continuat drumul spre Bacău. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Ieri, în jurul prânzului, o altă persoană a ajuns la spital după ce a intrat cu maşina într-un copac situat pe marginea drumului. La ora 12.55, Gabriel I., de 29 de ani, din Chiscani, conducea un autoturism "Dacia 1300" pe raza localităţii de domiciliu. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul asupra volanului şi s-a tamponat frontal de un copac. În urma impactului, conducătorul auto, care era singur în maşină, a fost rănit uşor.