Fetiţa de 12 ani din comuna Scorţaru Nou, care a fost internată la sfârşitul lunii ianuarie în Maternitatea brăileană cu o sarcină în luna a şasea, a avortat la un spital din Bucureşti. Minora C.C. se află în prezent internată în Centrul de plasament în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, măsură de protecţie luată de conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila.
Direcţia de Sănătate Publică Brăila a sesizat Ministerul Sănătăţii cu privire la cazul minorei C.C., gravidă la numai 12 ani, deoarece s-a constatat în urma examinării medico-legale că există riscuri în privinţa evoluţiei sarcinii şi a situaţiei fetiţei. "La dosar exista un document de la Medicină Legală care recomanda întreruperea sarcinii, deoarece la examinare s-au constatat probleme. Am trimis dosarul la Bucureşti, la Ministerul Sănătăţii, la secretarul de stat Aurel Nechita, care este medic pediatru şi a răspuns imediat. A planificat-o, a văzut-o o comisie de specialitate şi i s-a recomandat întreruperea sarcinii", a declarat dr. Delia Râşnoveanu, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila. Deoarece minora era gravidă în 24 de săptămâni, întreruperea de sarcină nu a fost făcută la Maternitatea brăileană. "Gravida era foarte mică, la 12 ani organismul nu este dezvoltat suficient, dar nu puteam să-i întrerupem sarcina deoarece era trecută de 3 luni", ne-a precizat dr. Alexandru Baltă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Brăila. Fetiţa a fost consultată de o comisie de expertiză de la Bucureşti şi internată într-un spital din capitală, în perioada 5-7 februarie a.c., unde a fost supusă unei operaţii în urma avortului indus. Pacienta, care a fost însoţită de mama sa la Bucureşti, a revenit la Brăila, unde a mai fost internată în Maternitate încă 10 zile, pentru a fi sub supraveghere medicală. "S-a întors fără sarcină. Am mai ţinut-o în spital 10 zile să vedem cum evoluează. Starea ei de sănătate este bună, fata s-a reîntors la Protecţia Copilului", a precizat dr. Baltă.
Reamintim că în ziua de 26 ianuarie, fetiţa a venit însoţită de mamă şi de un agent de poliţie la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Brăila şi a fost internată. După două zile, minora a fost externată, medicul care a consultat-o precizând atunci că starea ei este bună, iar sarcina este în evoluţie.
Consiliere psihologică pentru minoră şi familia ei
Minorei i s-a oferit posibilitatea de a-şi vizita familia la domiciliu, în urmă cu două zile, cu ocazia unei acţiuni a echipei DGASPC în localitatea Pitulaţi, comuna Scorţaru Nou. Familia mai are doi copii, o fetiţă de 3 ani şi un băieţel de un an şi jumătate, iar condiţiile în care trăiesc sunt improprii, motiv pentru care DGASPC a analizat posibilitatea luării în plasament şi pentru ceilalţi doi minori. Mama fetei de 12 ani, Daniela C., de 26 de ani, trăieşte în concubinaj cu tatăl copiilor, care a recunoscut însă numai doi dintre ei, respectiv pe cei mici. La un calcul simplu, reiese că mama a născut-o pe fiică la vârsta de 14 ani şi se pare că minora i-a urmat exemplul. Iniţial, mama a refuzat să accepte internarea minorei în centrul maternal, în ciuda insistenţelor echipei DGASPC. "Am discutat cu fetiţa şi cu mama, am decis să beneficieze de internare într-un centru maternal, mai ales că era în ultimul trimestru de sarcină. Minora refuză să meargă în centrul maternal, mama spune că nu vrea să se despartă de copii", declara atunci Simona Cimpoae, directorul adjunct al DGASPC Brăila. În cele din urmă, minora a fost internată în centrul maternal, însă după avort, pentru că nu mai era vorba despre o gravidă. Această măsură de protecţie a fost înlocuită de către conducerea DGASPC, cu plasamentul în centrul de urgenţă, începând cu data de 16 februarie. DGASPC instrumentează în continuare cazul, din punct de vedere al reintegrării fetiţei în familie. "S-a realizat deplasarea în vizită la domiciliul părinţilor. Fata doreşte să revină acasă. Se instrumentează cazul din punct de vedere al reintegrării în familie. Aşteptăm şi rezultatele cercetării efectuate de organele de cercetare penală. Atât fata cât şi mama au fost incluse în programul de consiliere psihologică", a declarat Simona Cimpoae.
Victimă a unui viol?
Mama îşi doreşte ca fetiţa să se reîntoarcă în familie, dar situaţia este mai complicată, deoarece nimeni nu spune cu cine a avut minora relaţii intime. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, deoarece mama susţine că fiica ei a fost victima unui viol. La data de 26 ianuarie, Daniela C. a reclamat la Poliţie faptul că fiica sa a fost violată de Jenel S., de 27 de ani, din aceeaşi localitate. Femeia a precizat că fapta ar fi fost comisă în octombrie 2008, cu patru luni înainte de data reclamaţiei, însă la acea dată minora era deja gravidă. În urma sesizării primite, poliţiştii au demarat cercetările şi l-au identificat pe suspect, care, în ziua de 31 ianuarie, a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Brăila a dispus măsura de arestare preventivă pentru primele 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor. Jenel S. a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Brăila. Sătenii susţin că fata nu era uşă de biserică şi nu cred în varianta violului. Rămâne ca adevărul să fie stabilit după analiza probelor ADN care s-au prelevat în acest caz.
Precedent creat de fetiţa din Neamţ
După cazul dramatic al feţitei de 11 ani, din Neamţ, care a rămas însărcinată în urma unui viol şi a făcut întrerupere de sarcină la 22 de săptămâni, în Marea Britanie, Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de ordin privind aprobarea procedurilor de intervenţie pentru gravidele mai mici de 15 ani. Potrivit actului normativ, întreruperea de sarcină în asemenea cazuri se poate face doar în secţii sau spitale de obstetrică-ginecologie de nivel 2 sau 3, în funcţie de numărul de săptămâni de gestaţie. Intervenţia poate fi realizată până la cel mult 24 de săptămâni, numai în unităţi spitaliceşti de nivel 3.
Potrivit Codului Penal, întreruperile de sarcină se pot efectua doar dacă fătul are sub 14 săptămâni. În cazul în care fătul are mai mult de 14 săptămâni, întreruperea de sarcină se face dacă este vorba de incest sau viol sau pune în pericol sănătatea mamei.
Gravida de 13 ani a pierdut copilul
Nici cealaltă gravidă minoră, internată în Maternitatea brăileană la numai câteva zile după primul caz, nu a reuşit să ducă sarcina la termen. Este vorba despre fata în vârstă de 13 ani, din comuna Romanu, care la începutul lunii februarie, însărcinată fiind în 26 de săptămâni, s-a prezentat la Policlinică însoţită de mamă, după ce agenţii de la Postul de Poliţie din comună s-au autosesizat în acest caz. Ea a dat naştere, în urmă cu două săptămâni, unui prematur cu greutatea de 1,3 kg, care a murit. "Gravida spunea că îşi doreşte copilul, dar a fost un prematur, de şase luni şi un pic, care cântărea 1,300 kg. Era prematur de gradul III, cu şanse infime de supravieţuire", a precizat dr. Alexandru Baltă. Primele cercetări deşfăşurate de poliţişti în acest caz au stabilit că, în perioada august-septembrie 2008, minora H.M.A a întreţinut relaţii sexuale cu C. Ioan în vârstă de 23 de ani, din judeţul Mureş. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută şi pedepsită de Art.198, din Codul Penal.
Libertatea de-a avea gravide de 12 ani
Vârsta gravidelor a scăzut foarte mult, în ultimul timp înregistrându-se în evidenţele Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Brăila cincifetiţe cu vârsta de 12 şi 13 ani, însărcinate în peste patru luni. Dacă până acum aceste cazuri de "copii cu copii" se înregistrau accidental, acum ele constituie un fenomen, principalele cauze fiind lipsa de educaţie şi indiferenţa părinţilor şi a societăţii, spun oficialii spitalului. "Pe vremuri era o ordine a fricii, a constrângerii, iar acum democraţia ne-a adus libertatea de-a avea gravide de 12 ani. Libertatea de acum, însoţită de incultură şi de promovarea fără limite a sexualităţii, a imoralităţii, ne-a făcut să trecem în cealaltă extremă şi să vedem fetiţe de liceu care vin dimineaţa cu ghiozdanul, fac chiuretaj şi la prânz pleacă acasă de parcă au fost la şcoală. Vin dimineaţa la avorturi legale, dacă au 16 ani nu trebuie să anunţăm nicăieri", a declarat dr. Alexandru Baltă, purtătorul de cuvânt al Maternităţii brăilene.