Grav rănit, la spital, după ce s-a răsturnat cu TIR-ul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Grav rănit, la spital, după ce s-a răsturnat cu TIR-ul

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier, în afara localităţii Baldovineşti. Ieri dimineaţă, un tânăr prahovean care conducea un TIR, pe DE 87 a scăpat volanul de sub control. Şoferul a acroşat un scuar median al şoselei şi s-a răsturnat în afara drumului, ajungând la spital.
Evenimentul rutier s-a produs în zorii zilei, la ora 5.50, în timp ce Adrian M. (23 de ani), din comuna Drăgăneşti, judeţul Prahova, conducea un ansamblu de vehicule format din tractor şi semiremorcă, pe DE 87 (Brăila - Galaţi). "În afara localităţii Baldovineşti, pe fondul neatenţiei în conducere, a acroşat un scuar median al părţii carosabile şi a pierdut controlul autovehiculului, răsturnându-se în afara drumului. În urma acestui eveniment, şoferul a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, pentru îngrijiri medicale", a precizat inspector principal Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat cercetarea la faţa locului şi au stabilit că tânărul prahovean avea permis de conducere din 2010. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma apelului prin numărul de urgenţă 112, la locul accidentului s-a deplasat imediat o ambulanţă SMURD Galaţi, iar şoferul a fost transportat la Spitalul Judeţean din oraşul vecin, după cum ne-au informat poliţiştii. Tânărul de 23 de ani a fost diagnosticat de medici cu traumatism cranio-cerebral minor, fractură humerus stâng şi contuzii mâna dreaptă.
În cauză s-a solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, pentru stabilirea cu exactitate a legalităţii condiţiilor în care autocamionul efectua transportul. Se pare că acesta era încărcat cu diferite bunuri ce urmau să ajungă în supermarket.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro