Granturi de mii de euro pentru olimpici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Ministerul Cercetării vrea să stopeze exodul inteligenţei

Granturi de mii de euro pentru olimpici

• prin programul “Grantul CDI Carol I”, elevii care s-au clasat pe podium la olimpiadele naţionale şi internaţionale ar putea primi între 2.500 şi 3.500 euro pe an • facilităţile se vor acorda doar dacă tinerii rămân să urmeze studii universitare în ţară şi să lucreze cel puţin 4 ani în activităţi de dezvoltare tehnologică din România

 

Ministerul Cercetării şi Inovării (MCI) vrea să oferi granturi de până la 3.500 euro olimpicilor români care s-au clasat pe primele locuri la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Iniţiativa vine cu scopul de a stopa exodul inteligenţei, în condiţiile în care tot mai mulţi tineri aleg să studieze la facultăţi din străinătate.

Ministrul Şerban Valeca a gândit şi iniţiat Programul “Grantul CDI Carol I” - grant de cercetare pentru olimpicii români, componentă a Programului Brain Return I.

“Societatea românească se confruntă în ultimii ani cu un exod al creierelor pe multiple planuri. Fenomenul a luat amploare şi poate fi considerat una dintre cauzele situaţiilor de criză apărute în anumite domenii. Ameliorarea acestui fenomen poate fi o soluţie eficientă pentru redresarea dificultăţilor sociale şi economice naţionale. Este cunoscut faptul că, în absenţa forţei de muncă tinere şi profesioniste, ritmul de dezvoltare economică al unei ţări încetineşte. De asemenea, cu cât populaţia care rămâne în ţară este mai în vârstă, cu atât statul va cheltui mai mult pe sistemul de sănătate şi pe sistemul public de pensii. Tinerii absolvenţi de liceu sunt încurajaţi să plece din ţară la diverse universităţi care le oferă facilităţi financiare, fie sub formă de grant, fie sub formă de împrumut pe termen foarte lung, precum şi oferte de programe de cercetare. Astfel, riscăm să ajungem într-o situaţie foarte delicată deoarece, spre deosebire de alte categorii de vârstă, în cazul tinerilor care pleacă din ţară la vârsta de 17 - 18 ani, probabilitatea de a se reîntoarce în ţară este infinit mai mică”, susţine Ministerului într-un comunicat de presă.

Programul se adresează tinerilor absolvenţi care pe parcursul celor 4 ani de liceu au avut rezultate deosebite la olimpiade naţionale şi internaţionale, câştigând cel puţin o dată unul din locurile 1, 2 sau 3 la aceste concursuri de prestigiu, şi propune acordarea de granturi de cercetare cu valori cuprinse între 2.500 şi 3500 euro/an/absolvent pentru elevii premiaţi (locurile 1, 2 şi 3) la olimpiade internaţionale şi între 1.500 şi 2.500 euro/an/absolvent pentru elevii premiaţi (locurile 1, 2 şi 3) la olimpiade naţionale.

În plus, se mai propune acordarea a 500 euro/an/bursier pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale şi/sau pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi a maxim 3.500 euro/an/echipă formată din cel puţin 5 bursieri provenind din una sau mai multe universităţi, pentru materiale, subansamble şi subcontractări, altele decât cele care pot fi realizate din grantul individual, pentru realizarea unor demonstratoare tehnologice sau promovarea unor idei realizate de această echipă şi cu care se prezintă şi clasifică la concursuri internaţionale de prestigiu.

Programul urmăreşte multiplicarea mai multor efecte pozitive: creşterea competitivităţii învăţământului superior românesc şi valorizarea investiţiei naţionale în educaţie; stabilizarea tinerilor dotaţi intelectual în ţară şi atragerea acestora către domeniul CDI românesc; întinerirea forţei de muncă din cercetarea românească, în vederea dezvoltării de noi platforme de tehnologii inteligente.

Granturile vor fi acordate cu condiţia ca tinerii beneficiari să urmeze o universitate în România şi după terminarea studiilor de licenţă să urmeze studii doctorale în ţară, inclusiv în cotutelă, şi să lucreze cel puţin 4 ani în activităţi de dezvoltare tehnologică într-o unitate CDI cu capital majoritar de stat (institut sau universitate) sau privat din România. 

Nota privind înfiinţarea acestui program a fost aprobată în şedinţa de Guvern de joi, 23 februarie, urmând să fie elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea programului cu denumirea “GRANTUL CDI CAROL I”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro