Duminică după-amiază, Conpet Cireşu a pierdut, 0-2, amicalul susţinut la Gloria Buzău, însă antrenorul Vasile Darie a considerat la finalul partidei că elevii săi au avut o prestaţie bună.
"Am ajuns foarte repede în careul advers, am pus în real pericol poarta buzoiană, dar am irosit toate şansele pe care ni le-am creat. După aspectul jocului şi al ocaziilor meritam măcar un egal. Avem însă destul timp să lucrăm şi la faza de finalizare", a fost concluzia lui Vasile Darie după acest test.
La 0-0 Crăciun a irosit două şanse de gol, apoi Lupu şi Viorel Gheorghe şi-au trecut şi ei până la pauză numele pe lista ratărilor.
Conduşi cu 1-0 după primele 45 de minute, jucătorii din Cireşu au început bine partea secundă a amicalului, din nou Crăciun a fost în două rânduri aproape de a marca golul egalizator, dar la prima acţiune atacantul Conpetului a şutat în portar, iar la a doua, peste poartă.
Vali Durbacă şi Dima au irosit la rândul lor alte două oportunităţi pentru Conpet, în finalul partidei şi Gloria s-a impus cu 2-0.
Sâmbătă, Conpet Cireşu va juca în deplasare returul cu CSM Rm. Sărat.
Conpet: Popovici - Coman, Stănciulescu, Cotigă, Ghizman - V. Gheorghe, Mâţă, Dima - Pavel, Lupu, Crăciun.
În repriza a doua au mai evoluat, Preda, Grozea, Durbacă, Vârlan, Cireaşă.