Astăzi se împlinesc 125 de ani de la naşterea lui Panait Istrati, prozatorul ale cărui scrieri şi-au tras seva din ciulinii de Bărăgan şi Chirele Chiralinele Brăilei. Biblioteca Judeţeană Brăila, ce-i poartă numele, marchează evenimentul printr-o expoziţie de volume semnate de acesta şi de criticii care i-au studiat opera. În rest, linişte şi pace. Şi tăcere, vizavi de scriitorul care a relevat lumii întregi minunăţiile mirificelor bălţi ale Brăilei, sălbăticia mărinimoasă a Codinilor din mahalaua Comorofca sau patima mocnită, ascunsă în inima personajelor de legendă din Baldovineştiul copilăriei sale. Baldovineşti, aflat la doar câţiva kilometri de Brăila, pe drumul Galaţiului, este satul de baştină al mamei lui, ajunsă spălătoreasă la oraş, iar tată i-a fost un contrabandist grec. Din unchii săi, moş Anghel şi moş Dumitru, Panait Istrati a făcut eroi de nuvelă. Acum vreo 30 de ani, pe baza acestor două personaje care au trăit în realitate, în Baldovineşti, la răspântia de drumuri spre Galaţi, s-a deschis, pentru aducere-aminte, o casă memorială şi un restaurant. Casa memorială era copia fidelă a casei unchiului Dumitru, restaurantul se numea "La moş Anghel", după cârciuma vestită a celuilalt unchi. Câţiva ani buni, acest complex, jumătate muzeal, jumătate lumesc, de voie bună şi petrecere, s-a bucurat de un mare succes. Autocare pline cu elevi soseau săptămânal să vadă cum arăta căsuţa unde şi-a petrecut o bună parte din copilărie scriitorul. Iar restaurantul avea mare faimă şi nu ducea lipsă de clienţi, mai ales că drumul lângă care se afla era singura cale rutieră spre Galaţi, fiindcă şoseaua de pe dig încă nu exista.
A trecut timpul, iar anii înşiraţi unul după altul au schimbat vremurile şi oamenii. În anii '90, casa memorială ajunsese o ruină, iar la "Moş Anghel" nu mai intrau nici pe jumate din muşterii de odinioară. Acum, căsuţa lui moş Dumitru arată mai bine. Primăria Vădeni, de care ţine Baldovineştiul, s-a implicat cu fonduri, refăcând acoperişul de stuf şi punând gratii la uşă şi ferestre, ca să nu mai intre înăuntru derbedeii nopţii, să terfelească paturile în care s-a odihnit cândva copilul Istrati. Pe dinafară, căsuţa are un aspect îngrijit, albită de varul proaspăt şi cu tâmplăria abia vopsită. Dar pe grilajul din faţa uşii zace un lacăt mare care rar se deschide, iar asta pentru că vizitatorii sunt puţini. Atât de puţini, încât nu se mai osteneşte nimeni să stea acolo zi de zi să-i aştepte.
Popa, consilierul şi băbuţa
La sfârşitul săptămânii trecute, când am ajuns noi în Baldovineşti, liniştea din jurul casei ferecate nu era deranjată decât de câteva curci care piguleau prin iarba năpădită pe aleile de acces. Am întrebat, alături, la un chioşc cu de toate, cum am putea face să intrăm înăuntru. "Vedeţi că tanti Angela are cheia. I-a dat-o primăriţa de la Vădeni în păstrare", ne-a informat vânzătorul. Tot el ne-a spus că pe tanti Angela o putem găsi la biserică, fiindcă se ocupă şi acolo să facă ordine şi curăţenie. Am mers la biserică, la o aruncătură de băţ de căsuţa pe care tronează un panou mare, prea din plastic şi prea albastru, pe care scrie "Casa memorială Moş Dumitru, personaj istratian". În biserică nu era nimeni, dar alături, în curtea casei parohiale, l-am găsit pe preotul satului, Ionuţ Piteş. I-am zis cine suntem şi ce vrem, iar părintele, bucuros că poate fi de ajutor, ne-a condus peste drum, la domnul Gheorghe, consilier local. Amândoi ne-au spus că nu prea mai vine nimeni să viziteze căsuţa. Nu vin români, în schimb ajung la Baldovineşti francezi interesaţi să vadă unde a copilărit Panait Istrati. "Acum doi ani a fost un grup mare de elevi, de la Liceul Istrati, într-o acţiune pregătită de două doamne profesoare de acolo. Printre vizitatori s-au aflat şi câţiva francezi, dintr-o asociaţie dedicată scriitorului, veniţi special în România pentru acea ocazie. Am şi o poză de atunci, ia uitaţi", ne-a spus preotul, arătându-ne o fotografie în care se afla el, împreună cu un domn şi o doamnă cu aspect occidental şi cele două doamne profesoare de la "Istrati". Pe fundal se vedea faţada restaurantului "La Moş Anghel", ale cărui uşi din lemn erau închise cu lacătul, în plină zi.
"Ştiţi ce, mai bine vorbim cu tanti Maria despre casa memorială, că ea ştie mai bine, fiindcă a fost ghid acolo", ne-a spus domnul Gheorghe, oferindu-se să ne conducă acasă la tanti. Între timp, preotul dăduse o fugă la păstrătoarea cheilor şi făcuse rost de ele. Am plecat după ghid, câteva străzi mai încolo. Ne-a întâmpinat o femeie în vârstă, puţintică la trup, dar iute ca focul. "Vreţi să ştiţi despre muzeu? Imediat, imediat. Staţi să-mi găsesc costumul popular", ne-a zis şi a dat fuga în casă, să se schimbe. După un sfert de oră, a revenit dezamăgită: "Nu-mi găsesc cămaşa, nu ştiu ce-am facut cu ea. Am răscolit peste tot şi nu-i pe nicăieri. Mai mergem?", a făcut bătrânica spre reporter şi consilierul local. "Mergem, cum să nu mergem. Lăsaţi că ne povestiţi aşa, fără costum", am liniştit-o noi. "Atunci, hai!".
Tanti Maria
În uşa casei memoriale ne aştepta părintele Ionuţ, cu cheile. Deschidem şi intrăm. Înăuntru, dezordine mare, cam cum arată undeva unde se văruieşte fără să se dea covoarele afară. "Băieţii ăştia care au dat cu var trebuia să facă şi curăţenie, dar n-au facut. De, ăştia-s oamenii, ce să mai zicem!", s-a scuzat, în numele comunităţii, domnul Gheorghe, consilierul local. Ajunsă în camera cu pereţii plini de fotografii şi citate ale scriitorului, tanti Maria şi-a intrat în rolul de ghid şi a început a povesti, redând citatele pe dinafară, ce vrea să zică acolo, ce zice dincolo, de unde este poza aia sau aialaltă. Vorbea repede, repede, iar ochii i s-au umezit când amintea de viaţa grea trăită de Istrati, în sărăcie, printre străini. "Ştiţi că a vrut să se sinucidă în Franţa, că l-au ajuns necazurile, sărmanul? A plecat de acasă de mic, fiindcă el nu avea tată şi erau săraci, dar mama lui nu a vrut să se mărite cu altcineva, după cum scrie şi aici: "Mama şi-a păstrat jurământul făcut tatălui muribund. Nu a vrut să se mărite pentru ca «feciorul ei să nu mănânce bătaie de la un străin»", ne-a silabisit ea, apăsat, unul dintre citatele scrise cu litere albe pe fond negru. Apoi s-a supărat: "Ia uitaţi aici, cum au rupt poza asta copiii obraznici care intrau noaptea înăuntru să facă prostii. Bine că a pus Primăria gratii la geamuri, să nu mai poată intra nimeni!".
Tanti Maria pune o fărâmă din sufletul ei în tot ceea ce o înconjoară când intră în acea casă memorială văruită pe dinafară şi neîngrijită pe dinăuntru. Căsuţa s-a ridicat în anii '70, ne-a povetit ea, cam după ape, adică după marile inundaţii ale acelui deceniu. Casa originală era în altă parte a satului, dar s-a refăcut aici, la răscruce de drumuri, mai la îndemâna călătorilor, o copie fidelă. La început, o avea în grijă un ghid de la Muzeul Brăilei, dar Primăria Vădeni a rugat-o pe ea, care era poştăriţă în sat şi ştia ceva carte, să dea o mână de ajutor la întreţinerea obiectivului. "Într-o zi, prin '80 şi ceva, ghidul lipsea şi ne-am pomenit în sat cu mai multe autocare pline cu vizitatori. Ce să fac, ce să fac, că nu prea ştiam eu ce să zic, dar era păcat să las oamenii să plece fără să vadă casa, după ce bătuseră atâta drum. Am intrat cu ei şi am început să le povestesc ce ştiam eu din cărţi, ce mai auzisem de la oamenii din sat. Le-am zis că eram mititică, la vreo patru-cinci ani, aşa, şi-l vedeam pe domnul Istrati plimbându-se pe uliţă. Lumea în urma lui îşi făcea semn «Uite-l pe domnul scriitor», iar el dădea «bună ziua» la fiecare şi desena casele şi le făcea poze. Le-a plăcut şi-mi cereau să le mai zic. A auzit primarul cât de bine m-am descurcat şi m-a angajat ghid, cu jumătate de normă. Aşa a fost atunci. Pe urmă, după revoluţie, venea lume tot mai puţină şi s-a închis muzeul de tot. Ajunsese de nu mai avea nici acoperiş", ne-a povestit tanti Maria, iar în acest punct a intervenit părintele Ionuţ: "La sfârşitul anilor '90, parohia s-a îngrijit şi a pus un acoperiş provizoriu, din plăci de azbociment, că altfel se distrugea casa de la ploi. De asta s-a ocupat fostul preot, predecesorul meu. Ne îngrijim în continuare, pe cât putem, să păstrăm ce avem aici, fiindcă e păcat să se piardă ceea ce au făcut înaintaşii noştri".
Am întrebat-o pe tanti Maria dacă îşi mai aminteşte vreo întâmplare mai deosebită din istoria casei memoriale. A stat puţin pe gânduri şi a tresărit, bucuroasă că a ajutat-o memoria: "Aici au venit oameni mari, scriitori cunoscuţi. Domnul Fănuş Neagu a trecut într-o zi, cu alţi prieteni de-ai dânsului. A stat la restaurant până târziu, iar noaptea n-a mai plecat. Mi-a cerut domnul Fănuş cheile şi a dormit în casă, pe patul unchiului domnului Istrati. Uite, aici, în camera asta", ne-a zis ea şi ne-a arătat cea de-a doua odaie a casei memoriale, unde se află două paturi şi câteva lucruri vechi, oale de lut şi bucăţi dintr-un război de ţesut, care se pare că au aparţinut bunicii scriitorului.
Epilog
Preotul din Baldovineşti: "În mod normal, aici ar fi trebuit să se afle obiecte personale ale scriitorului, un stilou, un aparat de fotografiat, ceva. Am vorbit la muzeul Brăilei şi mi-au zis că n-au cum să aducă astfel de lucruri de valoare, fiindcă e un risc prea mare să se fure, într-o noapte. Eu am observat pe chipul vizitatorilor veniţi din Franţa o undă de dezamăgire, când li se spune că în această casă nu a stat de fapt scriitorul, fiindcă este doar o replică a celei originale. Ei ar vrea să pipăie pereţii care l-au adăpostit pe acesta în copilărie. Dar chiar şi aşa, uite că, în ultima perioadă, mai mult francezii sunt interesaţi să vină aici, să vadă unde a copilărit Panait Istrati!".
Casa memorială "Moş Dumitru" e puţin tristă, deşi Primăria Vădeni s-a îngrijit să o văruiască şi să-i pună acoperiş de stuf, ca pe vremuri. Ar fi fost plină de viaţă dacă i-ar fi trecut zilnic pragul vizitatori interesaţi să afle din trecutul lui Istrati şi să asculte poveştile lui tanti Maria. Dar nu se îngrămădeşte nimeni.
Probabil că se vor îngrămădi clienţi la restaurantul "Moş Anghel", aflat în plină renovare. Ni s-a spus că a fost cumpărat de un patron nou. Acesta îi face o terasă care nu prea se împacă cu vechea faţadă. Am vrut să-l întrebăm de ce nu a încercat să-i păstreze aspectul vechi, dar şeful era plecat la Brăila, cu treburi. Aşa ne-a spus un muncitor tocmit să schimbe faţa vechii cârciumi.
