GIP şi "Miliţia Spirituală" susţin că lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

GIP şi "Miliţia Spirituală" susţin că lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat

"Lucrarea Codruţei Kovesi «Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal» susţinută la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii de Vest din Timişoara este un plagiat începând chiar de la prima propoziţie. Prima frază din lucrarea procurorului general este următoarea: «La începutul secolului XXI, crima organizată a devenit unul dintre pericolele cele mai grave la adresa existenţei, stabilităţii şi continuităţii societăţilor statale din cauza transformării grupurilor infracţionale primitive de tip mafiot în adevărate întreprinderi criminale, cu scopul de a se opune autorităţilor statale şi de a teroriza întreaga comunitate prin exacerbarea violenţei, diversificării modurilor de operare, a diversificării structurilor de tip criminal şi comiterea de infracţiuni din aproape întregul spectru al infractionalităţii». Aceasta reproduce cuvânt cu cuvânt, fără să citeze, prima frază din studiul «Lupta societăţii organizate împotriva criminalităţii organizate» publicat de Col. (r) prof. dr. Ion Dragoman şi Drd. procuror Aurel Mihai Ciorobea în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare Carol I in nr. 2 din 2007, cu patru ani înainte ca Laura Codruţa Kovesi să-şi susţină teza de doctorat", susţin cele două organizaţii într-un comunicat de presă.
"Laura Codruţa Kovesi a copiat fără să folosească ghilimelele sau să indice sursele, lucrări cunoscute în domeniu, studii din reviste de specialitate, strategii guvernamentale, dar şi referate disponibile pe internet, pe site-uri specializate. Procurorul general a copiat inclusiv lucrări disponibile pe site-uri precum: http://www.referate-scolare.ro/, http://www.referat.ro/, http://6profu.ro, http://facultate.regielive.ro/, etc", mai acuză cele două organizaţii.
Mai mult, spun GIP şi MS, "pentru ca ridicolul să fie deplin, nici măcar această copiere nu a fost făcută cu acurateţe. Fără să citeze sursa, Laura Codruţa Kovesi a copiat, la pagina 16 din teza sa, pasaje întregi din lucrarea lui Nicolae Lupulescu, «Spălarea banilor şi finanţarea terorismului» publicată în 2006 pe site-ul Institutului Naţional al Magistraturii. În lucrarea sa, la pagina 16, Nicolae Lupulescu citează articolul <Conexiunile între terorism şi criminalitate>, publicat în Jane's Intelligence Review în 2004 de Tamara Makarenko, o cunoscută specialistă în domeniul crimei organizate şi terorismului. Copy-paste-ul i-a jucat aici o festă Codruţei Kovesi. Copiind pasajele din lucrarea lui Lupulescu, procurorul general copiază şi notele în care se făcea trimitere la lucrarea lui Makarenko, dar greşeşte numele autoarei, botezând-o <Tamam M>. Lucrarea inexistentei <Tamam M> apare inclusiv în bibliografia tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, ceea ce demonstrează o dată în plus intenţia de fraudă a acesteia", se mai arată în comunicatul citat.
"Laura Codruţa Kovesi a copiat inclusiv pasajele în care a subliniat faptul că formulează concluzii personale", i se mai impută lui Kovesi. "La pagina 20 din teza de doctorat, procurorul general spune: <Putem concluziona că în era globalizării organizaţiile criminale nu mai au nevoie de o bază teritorială de unde să-şi coordoneze acţiunile, pentru că progresul tehnologic a creat posibilitatea să-şi conducă afacerile indiferent de locul unde se află, datorită multiplelor reţele de calculatoare şi telecomunicaţii>. <Concluzia> personală a Laurei Codruţa Kovesi este, în realitate, copiată dintr-o altă lucrare: <În era globalizării, organizaţiile situate în afara legii nu mai au nevoie de o bază teritorială de unde să-şi coordoneze acţiunile. Revoluţia tehnologică a creat posibilitatea şefilor de relele să-şi conducă afacerile, indiferent de locul unde se află. Multe dintre acţiunile lor pot fi duse la îndeplinire prin intermediul reţelei de calculatoare şi telecomunicaţii>.
GIP a transmis documentele care ar demonstra plagiatul Laurei Codruţa Kovesi Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei, Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi Universităţii de Vest din Timişoara. "Potrivit articolelor 20, alineatul 3, articolului 50, alineatul 2 şi articolului 69 alineatul 2 din Codul studiilor universitare de doctorat şi potrivit articolului 170, alineatul 1 din Legea 1/2011 a educaţiei naţionale, titlul de doctor al Laurei Codruţa Kovesi trebuie retras, iar aceasta trebuie să răspundă în faţa legii", spun GIP şi MS. Tabelele ce ar demonstra plagiatul sunt disponibile pe site-ul www.grupul.ro.
Ancheta GIP&MS vine în contextul în care Ioan Mang a demisionat de la Ministerul Educaţiei în urma acuzaţiilor de plagiat. GIP este coordonat de Mugur Ciuvică, un comentator al vieţii politice, critic la adresa PDL şi a lui Traian Băsescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro