Gigi Becali se declară nevinovat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gigi Becali se declară nevinovat

Becali ar mai fi declarat că a fost arestat pe nedrept şi că el nu a ştiut ce au făcut gărzile sale de corp cu cei trei hoţi.
Becali ar fi precizat că el le-a cerut gărzilor de corp să nu-i bată pe cei trei.

Alexandra Gavrilă mai arată că în celula respectivă sunt condiţii bune de detenţie, că Becali are un pat curat, o saltea relaxa şi WC în cameră.

Gavrilă a precizat că a ajuns întâmplător la Gigi Becali.

Victor Becali a intrat şi el în sediul Direcţiei de Cercetări Penale, unde se află vărul său, Gigi Becali, arestat, vineri dimineaţă, în legătură cu sechestrarea a trei persoane care i-ar fi furat maşina.

Victor Becali nu a făcut nicio declaraţie la intrare.

Filmul evenimentelor în care se presupune că au fost sechestraţi hoţii

Potrivit unui comunicat de vineri al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la data de 27 ianuarie 2009, anchetatorii au fost sesizaţi, în urma unui apel anonim înregistrat la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că la aceeaşi dată, la intersecţia străzilor Dr. Iacob Felix cu Şos. Nicolae Titulescu din Bucureşti, sectorul 1, a avut loc un incident.

În cadrul acestuia, s-au tras focuri de armă, un autoturism a fost avariat şi abandonat la faţa locului, iar un bărbat a fost agresat - fiind lovit şi împuşcat cu o armă de foc - de către mai multe persoane neidentificate.

Bărbatul a fost introdus cu forţa în portbagajul altui autoturism, care a părăsit locul incidentului, deplasându-se în direcţia B-dului Ion Mihalache, se arată în comunicat.

Procurorii precizează că, în intervalul de timp de la momentul sesizării până joi, s-a desfăşurat un "complex de activităţi de cercetare şi investigare, necesare stabilirii situaţiei de fapt".

Astfel, susţin aceştia, pentru a-i identifica pe participanţii la incident şi infomaţiile despre autoturismul cu care victimele au fost transportate de la locul incidentului, organele de urmărire penală au cerut imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în locurile publice.

S-a stabilit faptul că, în aceleaşi împrejurări, au mai fost sechestrate alte două persoane.

Procurorii arată că au fost identificaţi şi audiaţi martorii oculari şi alte persoane care cunoşteau date despre incidentul din data de 27 ianuarie, dar şi persoanele vătămate.

În baza unor autorizaţii emise de instanţă, au fost obţinute listingurile telefonice şi localizarea participanţilor la incident.
Organele de urmărire penală au dispus, de asemenea, expertize medico-legale şi constatări tehnico - ştiinţifice.

În cauză, au fost obţinute şi folosite înregistrări ale unor convorbiri telefonice interceptate şi înregistrate în baza unor autorizaţii emise de instanţă în alte dosare, pentru că, din cuprinsul acestora, au rezultat date şi informaţii concludente, mai arată procurorii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro