Sâmbătă, în manşa a doua a semifinalelor Cupei României - faza judeţeană, la Chiscani s-a derulat unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din acest sezon competiţional, iar protagoniste au fost campioana Ligii a IV-a, Sportul Chiscani, şi satelitul Daciei Unirea, ocupanta locului al patrulea în sezonul recent încheiat. Din păcate arbitrajul nu s-a ridicat la nivelul partidei, atât centralul cât şi cei doi asistenţi desemnaţi să conducă acest joc având prestaţii oscilante, taxate de cei doi conducători ai echipelor, dar mai ales de publicul spectator. "Cum este posibil să delegi la un astfel de meci cu miză un arbitru asistent care a influenţat rezultatul ultimei partide din play-off?", se întrebau spectatorii atunci când l-au văzut pe Robert Mocanu, asistentul care nu a văzut poziţia flagrantă de ofsaid din care s-a născut faza în urma căreia Victoria Cazasu a înscris golul victoriei în partida de la Chiscani, în urmă cu o săptămână. Iar Mocanu a greşit în defavoarea echipei Sportul Chiscani şi în acest meci însă, din fericire pentru el, oaspeţii nu au reuşit să înscrie. Nici Marius Marchidanu nu a prins o zi foarte bună, el fiind admonestat de ambii conducători, însă cel mai vehement a fost Vasile Darie. În minutul 41 antrenorul brăilenilor l-a acuzat pe Marchidanu că nu a acordat penalty Daciei Unirea: "Nu a vrut să ne dea ceea ce meritam, aveam 1-0, se termina mai repede meciul", a comentat atunci antrenorul brăilenilor.
Partida retur de la Chiscani a fost într-adevăr una spectaculoasă care s-a derulat aproape identic cu cea de pe Municipal. Prima repriză a fost a oaspeţilor, cea de a doua a echipei gazdă. Dima şi Techiu puteau deschide scorul încă din minutul 2, iar după câteva minute Liviu Boariu, respectiv Marin Iordache şi-au încercat şansa de la distanţă. În minutul 21 Ghighimoc a avut un reflex senzaţional la şutul lui Marin Iordache şi a amânat deschiderea scorului. Techiu, plecat dintr-o poziţie de ofsaid, nu a reuşit să-l învingă pe portarul gazdelor, iar la faza imediat următoare Gigel Costache (min. 26) a irosit prima mare şansă de gol pentru Sportul Chiscani. Ocaziile ratate de Gabriel Gheorghe şi Techiu au prefaţat golul oaspeţilor. Satelitul Daciei Unirea a beneficiat de un corner în minutul 36, Iordache a centrat în faţa porţii, Pârlog a reluat mingea, cu capul, spre poartă, Ghighimoc a respins-o în lateral iar Dima a şutat imparabil, sub transversală şi a deschis scorul. Sportul Chiscani a forţat egalarea pe finalul reprizei însă în două rânduri, Huţu, din poziţii foarte bune, nu a reuşit să-l învingă pe Smochină.
Andrei a deschis calea spre calificarea în finală
Inspirat, Georgel Pascu l-a trimis în teren în repriza a doua pe C. Andrei, iar după numai două minute de la reluare, acesta a restabilit egalitatea şi a relansat partida. În minutul 52 putea fi 2-1 pentru gazde însă mingea şutată de Liviu Boariu a lovit bara. În minutul 54, plecat din ofsaid, Techiu a fost la rândul lui la un pas de a-şi aduce echipa în avantaj. Huţu (min. 58) şi Vali Durbacă, un minut mai târziu, au ratat două mari ocazii pentru Sportul Chiscani. În replică, Iordache (min. 68) a trimis mingea în transversala porţii apărate de Comănescu. La faza imediat următoare Gigel Costache a marcat un gol spectaculos iar Sportul Chiscani era calificată în finală. Iordache (min. 85) a fost la un pas de a egala iar două minute mai târziu Vali Durbacă a fost blocat in extrmis de Smochină.
În prelungiri Mirescu a ratat de la patru metri cu poarta goală, astfel că partida s-a încheiat cu victoria la limită a echipei Sportul Chiscani. În cea de a doua semifinală, Pandurii Tudor Vladimirescu a condus cu 2-0 în minutul 21, au marcat Andrieş şi Şerbănescu, şi cu 2-1 după prima repriză, pe Victoria Traian. Oaspeţii, cu un lot superior valoric au întors însă rezultatul în partea secundă şi s-au impus cu 4-2, golurile învingătorilor fiind semnate de Marius Barbu, Postolea din penalty, Ciocan şi Zaharia.
Finala dintre Sportul Chiscani şi Victoria Traian va avea loc miercuri, de la ora 17.00, pe stadionul "Ştefan Vrăbioru" din Ianca.
Sportul Chiscani: Ghighimoc (min. 46: Comănescu) - C. Boariu, Milea (min. 72: Vârlan), Smeu, Zărnescu - L. Boariu (min. 79: Mirescu), Pascu, G. Costache, Bălan (min. 46: Andrei C.) - V. Durbacă, Huţu.
Dacia Unirea 2 Brăila: Smochină - Gaşpar, Moroianu, Dima, Pârlog, N. Andrei (min. 83: Mucuţă) - P. Ioan, Niţă, G. Gheorghe - Techiu - M. Iordache.