Giana Pătraşcu şi Stănel Necula rămân pe funcţii până la sfârşitul anului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Giana Pătraşcu şi Stănel Necula rămân pe funcţii până la sfârşitul anului

Liberalii mai au de aşteptat cel puţin până la sfârşitul acestui an pentru a-şi vedea numiţi reprezentanţii pe funcţiile de vicepreşedinte de CJ, respectiv viceprimar. Asta deoarece, aşa cum se poate observa pe site-ul Tribunalului Brăila, termenele fixate pentru judecarea contestaţiilor depuse de Prefectură referitoare la hotărârile CJ şi CLM prin care democrat - liberalii Giana Pătraşcu, respectiv Stănel Necula, au fost eliberaţi din funcţie, sunt de 17 noiembrie pentru hotărârea de la CJ şi de 2 decembrie pentru cea de la CLM. Contactat telefonic, prefectul Dumitru Popa ne-a declarat că nu doreşte să comenteze nimic, în contextul în care există dosare pe rol în acest caz. 08pref2Reamintim că, pe data de 31 august, atât CJ Brăila, cât şi CLM Brăila, au susţinut, la aceeaşi oră, câte o şedinţă, în cadrul căreia, pe lângă altele, s-au supus dezbaterii consilierilor şi proiectele de hotărâre vizând eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui CJ Giana Pătraşcu, respectiv a viceprimarului Stănel Necula. Cum era de aşteptat, având în vedere înţelegerea politică dintre PSD şi PNL, cele două proiecte au fost aprobate. Ele nu pot fi puse însă în aplicare, deoarece Prefectura Brăila le-a contestat în instanţă, aşadar sunt practic suspendate până la soluţionarea în justiţie a celor două cazuri. Până la acel moment, Giana Pătraşcu şi Stănel Necula îşi văd mai departe de funcţiile pe care încă le deţin. Precizăm că, aşa cum sună înţelegerea dintre PSD şi PNL de la Brăila, postul de vicepreşedinte de CJ ar trebui să revină liderului PNL-iştilor brăileni, Cătălin Boboc, în vreme ce funcţia de viceprimar ar trebui să revină preşedintelui tinerilor liberali, Alexandru Dănăilă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro