Ghiozdane și rechizite pentru 4.000 de copii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
"Hristos în școală". Donații la început de an școlar

Ghiozdane și rechizite pentru 4.000 de copii

* la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, Centrul Eparhial și parohiile ortodoxe din Brăila și Galați au oferit în dar mii de ghiozdănele pline cu rechizite pentru noul an școlar * valoarea donațiilor depășește suma de 300.000 de lei * "Acest ajutor acordat de Biserică, în fiecare an, la Dunărea de Jos, este de un real folos semenilor noștri cu situație materială precară", a precizat părintele Rareș Bucur, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei

 

Milostenie creștină în săptămâna care a precedat începutul noului an școlar. Centrul Eparhial, protopopiatele și sutele de parohii din județele Brăila și Galați au oferit, cu ajutorul credincioșilor, peste 4.000 de ghiozdane și rechizite școlare pentru tot atâția copii necăjiți. 

"La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, urmând o mai veche tradiție, la începutul noului an școlar 2021-2022, a fost organizată o acțiune social-filantropică îndreptată spre copiii cu posibilități materiale reduse din județele Galați și Brăila. Astfel, Centrul Eparhial, prin cele 8 protopopiate și parohiile din cuprinsul eparhiei, a derulat programul social-filantropic "Hristos în școală", îndreptat, cu precădere, către copiii ce provin din familii defavorizate și marginalizate social", a precizat părintele Rareș Bucur, consilier eparhial, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Potrivit sursei citate, în săptămâna 6-12 septembrie 2021 - premergătoare începerii noului an școlar - au fost achiziționate nu mai puțin de 4.000 de ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare (caiete, penare, stilouri, pixuri, creioane, carioci și rigle) care au fost mai apoi predate protoieriilor și de aici parohiilor din cele două județe ale eparhiei, Brăila și Galați. Numai Protoieria Galați a distribuit, într-o singură zi, peste 800 de ghiozdane cu rechizite parohiilor din subordine.

Cele 4.000 de ghiozdane au ajuns deja sau vor ajunge, zilele acestea, la tot atâția copilași proveniți din familii nevoiașe, până în cel mai îndepărtat cătun al eparhiei. Valoarea totală a ghiozdanelor și a rechizitelor donate de Arhiepiscopia Dunării de Jos depășește suma de 300.000 de lei. 

"Acest ajutor acordat de Biserică, în fiecare an, la Dunărea de Jos, este de un real folos semenilor noștri cu o situație materială precară, întrucât ei reușesc, astfel, să se încadreze într-o viață normală, având cele necesare pentru un nou și bun început de an școlar", a mai precizat pr. Rareș Bucur.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro