"Experienţa Republicii Moldova demonstrează că o prezenţă militară ilegală străină nu este doar o sursă de pericol la adresa statului gazdă, dar şi de alimentare a separatismului, dat fiind faptul că liderii separatişti de la Tiraspol văd în prezenţa trupelor ruse, dislocate în regiune, un suport moral, politic şi material al acţiunilor lor", a menţionat preşedintele Ghimpu, potrivit site-ului preşedinţiei. "Astfel, prezenţa militară rusă pe teritoriul Moldovei subminează grav eforturile comunităţii internaţionale orientate spre reglementarea conflictului pe cale paşnică", a adăugat Ghimpu.
El a dat ieri publicităţii o declaraţie la împlinirea a 16 ani de la semnarea Acordului moldo-rus din 21 octombrie 1994, cu privire la statutul juridic, modul şi termenul de retragere a trupelor ruse temporar dislocate pe teritoriul Republicii Moldova.