Candidatul ALDE la şefia Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghi Obreja, a refuzat să-şi prezinte proiectele pe care le are pentru comunitate şi pe care ar urma să le implementeze în caz că va ieşi învingător la alegerile locale din vară. Mai mult, Obreja consideră "jignitoare" o astfel de listă cu "promisiuni care nu se vor îndeplini niciodată", făcând aluzie la rivalii săi din cursa electorală.
Fostul prefect de Brăila a evitat să afirme dacă lista totuşi există - dar nu vrea să o facă publică, ori dacă aceasta lipseşte cu desăvârşire din planurile sale pentru CJ. De asemenea, acesta a susţinut că preferă discuţiile cu cetăţenii, şi nu prezentarea obiectivelor. "Eu, personal, refuz să prezint o listă de proiecte. Consider că alegătorul ar trebui să nu mai accepte să audă cum alţii citesc proiecte. Chiar consider jignitor faptul ăsta. Până la urmă, ultimii 26 de ani ne-au făcut să credem că degeaba se citesc proiecte pentru că ele niciodată nu se realizează. Atunci, mai bine prefer să merg în faţa alegătorului şi să-i spun «Dragă brăilene, uite, eu sunt un om serios, sunt un om care a ştiut de-a lungul timpului să împartă dreptate, sunt un om care ştie să muncească. Interesul meu personal nu-l pun înaintea altor interese». Chiar şi la întreprinderea mea, interesul acesteia a primat înaintea interesului personal. De acolo îţi iei un salariu şi munceşti. Problema aşa trebuie pusă", a afirmat candidatul ALDE în cadrul conferinţei de presă.
«Lista cu obiective este ceva care mă jigneşte»
Obreja şi-a continuat discursul cu afirmaţii răutăcioase, într-o oarecare măsură, atât la adresa celorlalţi candidaţi la scrutinul din iunie, cât şi la actuala conducere a judeţului. Acesta a criticat modul în care a fost manageriat teritoriul brăilean în ultimele mandate şi a lăsat să se înţeleagă faptul că niciun ales nu a ascultat şi opoziţia în deciziile pe care le-a luat pentru comunitate. "Lista cu obiective este ceva care mă jigneşte, mă deranjează. Eu ştiu ce e de făcut. Să presupunem că ajung preşedintele Consiliului Judeţean. Inventariem totul, ştiu să fac o preluare, pentru că sunt inginer de profesie, vedem ce proiecte sunt, vedem în ce stadiu sunt, vedem cât de necesare sunt şi de ce mai e nevoie. Sunt situaţii când vin la conducere unii de la un partid, rad tot şi implementează proiectele lor, iar restul proiectelor sunt aruncate pe geam, la fel şi banii cheltuiţi până în acel moment. Trebuie, totuşi, consultată şi opoziţia. Iar o listă de priorităţi pentru comunitate trebuie stabilită în funcţie şi de ce spune opoziţia. Se poate face lucrul ăsta. Fiecare face o listă de priorităţi, le întrepătrundem şi atunci nu mai are nimeni de ce să spună că nu te susţine în proiecte. Realizăm din ele cât putem. De ce să spunem că vom face acum podul peste Dunăre? De câteva mandate bune se tot promite podul ăla şi nici acum nu există. Eu aş prezenta lista de proiecte dacă aş avea banul în buzunar şi aş şti că se realizează totul. Dar ca să vin ca alţii şi să flutur nişte obiecte, să mint, mi se pare inutil", a conchis Obreja.
Reamintim că Gheorghi Obreja a fost preşedintele PC Brăila, poziţie la care a renunţat pentru fotoliul de prefect al judeţului nostru. Pentru a se încadra în cerinţele postului la care aspira, el a aplicat tertipul de a ocupa pentru câteva luni o funcţie de poliţist local în comuna Tărlungeni, judeţul Braşov. În iulie 2013, Obreja a ajuns prefectul judeţului, însă a demisionat în ianuarie 2014, după un episod cel puţin jenant: a rămas înzăpezit în comuna Gemenele, în timp ce verifica modul în care se derulează procesul de deszăpezire în teritoriu. A intrat într-un con de umbră până la finalul lunii martie a acestui an, când s-a reîntors brusc în politică, ocupând funcţia de copreşedinte ALDE. Despre această numire la vârful partidului, Gheorghi Obreja a spus că "decizia a venit de la Bucureşti".