Aflat în fruntea Serviciului Teritorial Galaţi al DNA din septembrie 2008, procurorul Gheorghe Ivan va părăsi conducerea serviciului, dar şi structurile anticorupţiei, începând de luni, 16 decembrie 2013, în urma deciziei Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia CSM, aflată şi pe site-ul instituţiei, ne-a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii, Monica Prejmereanu, dar şi de purtătorul de cuvânt la DNA Bucureşti, procurorul Livia Săplăcan. "Dl. Gheorghe Ivan va mai ocupa funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Galaţi până luni, 16 decembrie. Ceea ce vă pot spune este că activitatea de până acum a ST Galaţi a fost una deosebit de rodnică, iar cauzele instrumentate dintre cele mai complexe, şi amintesc aici numai dosarul «Aviasan», unde inculpat este fostul deputat Mihail Boldea", a precizat Livia Săplăcan.
Joi, 11 decembrie 2013, Secţia pentru procurori a CSM a hotărât încetarea activităţii în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Galaţi a procurorului şef Gheorghe Ivan, începând cu 16 decembrie şi revenirea acestuia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ). De asemenea, aceeaşi secţie a decis eliberarea lui Ivan din funcţia de procuror şef al ST Galaţi al DNA.
În aceeaşi zi, CSM a hotărât amânarea discutării Raportului Inspecţiei Judiciare privind "verificarea eficienţei manageriale şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente, de către conducerea Serviciului Teritorial Galaţi - DNA", pentru luna ianuarie 2014.
Reamintim că pe 28 februarie 2013, în urma concursului şi interviului susţinute la Bucureşti, Secţia pentru procurori a CSM hotărâse reînvestirea în funcţie a procurorului Gheorghe Ivan, pentru următorii trei ani. Practic, mandatul lui Ivan în fruntea DNA Galaţi ar fi trebuit să expire pe 28 februarie 2016.
Până la reînvestire, Ivan ocupa cu delegaţie funcţia de procuror şef al DNA Galaţi, fiind procuror cu grad de Parchet General. În iunie 2012, CSM îi respinsese lui Gheorghe Ivan (cu trei voturi pentru şi două contra) prelungirea mandatului de procuror şef al DNA, iar în noiembrie acelaşi an hotărâse promovarea acestuia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Plecarea lui Gheorghe Ivan a fost amânată, după ce procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Daniel Morar, i-a prelungit acestuia delegarea în fruntea DNA Galaţi.
Doctor în drept şi cadru didactic (conferenţiar universitar) la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi, unde predă mai multe discipline, Gheorghe Ivan a trimis în faţa instanţei de judecată şefi de direcţii, directori de licee, oameni de afaceri, funcţionari publici, avocaţi, ofiţeri de poliţie, inspectori şcolari etc din Galaţi, Vrancea şi Brăila. Amintim aici pe fostul deputat şi candidat la funcţia de preşedinte al României Nati Meir, fostul procuror general al Parchetului de pe lngă Curtea de Apel Galaţi, Dinu Gâlcă, prefectul de Galaţi Bocăneanu, fostul deputat Mihail Boldea (dosarul "Aviasan"), fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Constantin Roşca.
Gheorghe Ivan a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, judeţul Galaţi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi (1995-1999). El a condus apoi Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila (februarie 1999-martie 2001), după care s-a întors la PJ Galaţi, iar din septembrie 2008 a condus Serviciul Teritorial Galaţi al DNA.
Contactat ieri, Gheorghe Ivan a precizat că decizia plecării din fruntea DNA îi aparţine şi că va continua să vină periodic la Galaţi, pentru a preda cursuri la universitate. "Vine o vreme când trebuie să iei decizii", a spus fostul şef al DNA Galaţi, care a afirmat că a cerut revenirea la PÎCCJ "din motive personale".