• bărbatul a reuşit să îi sustragă angajatului suma de 600 lei, în urmă cu mai bine de un an, însă abia acum poliţiştii l-au identificat şi îl cercetează pentru înşelăciune
Ţepar prins de poliţişti după mai bine de un an de la comiterea faptei.
Zilele trecute, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un bărbat de 45 de ani, din municipiul Bucureşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Potrivit anchetatorilor, la data de 9 noiembrie 2017, în jurul orei 15.30, acesta s-a deplasat la o benzinărie din municipiul Brăila, unde a indus în eroare un gestionar. Bucureşteanul i-a sustras acestuia suma de 600 lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.