Mergi la conţinutul principal

Gerul nu-i încurcă pe braconieri

Poliţiştii de frontieră brăileni au depistat, miercuri, 27 ianuarie, trei indivizi domiciliaţi în comuna Gropeni, în timp ce braconau pe Dunăre, la kilometrul fluvial 196, în zona trecerii bac din localitate. În ciuda frigului de afară, M.V. (34 ani), P.G. (30 ani) şi S.M. (30 ani) reuşiseră să prindă 60 kg de peşte, diferite specii. Cei trei au recunoscut că întreaga cantitate de peşte a fost capturată cu scule specifice pescuitului comercial, deşi nu deţineau autorizaţie pentru astfel de activitate. Poliţiştii le-au întocmit dosar penal şi le-au confiscat peştele, predându-l unei societăţi comerciale din Brăila pentru valorificare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro