Uniunea Europeană trebuie să aibă o armată echivalentă cu forțele NATO, a declarat ministrul german al Apărării. Ursula von der Leyen a precizat că UE trebuie să îşi modernizeze capacitatea militară pentru a fi echivalentă cu efortul NATO de a-şi consolida forţele de securitate, în contextul măsurilor luate de Rusia în acest sens, relatează News.ro.
Franţa, Germania, Italia şi Spania cer o politică a apărării comună la nivel european, după ce Marea Britanie a votat pentru Brexit.
„Am văzut un efort enorm de modernizare din partea NATO în ultimii trei ani, din cauza comportamentului Kremlinului. Acest lucru a fost corect şi important, dar cred că trebuie să investim cel puţin aceeaşi energie într-o modernizare a securităţii şi apărării europene”, a spus Von der Leyen.
Încercând că liniştească temerile evocate de Statele Unite şi Marea Britanie, von der Leyen a dat asigurări că această consolidare militară trebuie să aibă loc „ştiind că nu poate fi provocată o competiţie între cele două organizaţii (NATO şi UE- n.r.), ci că acestea trebuie să lucreze în mod complementar”.
De exemplu, UE a avut o misiune clară de a lucra în Africa pentru a reduce fluxul de migranţi care traversează Marea Mediterana. Aceasta nu este sarcina NATO, a subliniat politicianul.
„Văd o misiune mare pentru Uniunea Europeană, care trebuie să lucreze pentru o soluţie împreună cu ţările africane. Dar pentru a face acest lucru, trebuie să organizeze şi să reunească mai bine numeroasele instrumente pe care le are în domeniile civil şi militar, să le implementeze cu adevărat şi să ofere un răspuns european comun”, a precizat von der Leyen.
Într-o scrisoare comună, Germania, Franţa, Italia şi Spania au afirmat că UE ar trebui să poată răspunde crizelor externe fără amestecul Statelor Unite. Printre propunerile prezentate se numără creşterea cheltuielilor pentru misiuni militare, dezvoltarea în comun de elicoptere şi drone, extinderea misiunilor de menţinere a păcii în străinătate şi construirea unei apărări sporite în faţa atacurilor teroriste sponsorizare de state.
NATO şi în special Statele Unite au afirmat în repetate rânduri că europenii trebuie să crească cheltuielile militare şi să îşi consolideze forţele pentru a-şi putea asigura propria apărare.
Miniştrii europeni ai Apărării se vor întâlni săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a stabili detaliile unei strategii pe care o vor prezenta liderilor UE în decembrie.