Geoană insistă pe accelerarea acordului cu Finlanda | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Geoană insistă pe accelerarea acordului cu Finlanda

"Suntem un pic mai optimişti, din expunerea făcută de domnul preşedinte (al parlamentului finlandez, n.r.), subiectul Schengen şi România nu este un subiect care să fie atât de iritant pe scena publică şi în opinia publică finlandeză. Există elemente de sensibilitate, dar nu atât de mari încât să umbrească o viziune mai amplă cu privire la viitorul Europei şi la modelul de colaborare dintre ţările noastre", a declarat Geoană la finalul întrevederii cu Eero Heinäluoma.
Preşedintele Senatului a vorbit despre necesitatea promovării prin parlament a unui act normativ care să prevadă strategia de incluziune socială a romilor. "Am discutat despre obligaţia pe care România o are, ca în ceea ce priveşte integrarea socială a populaţiei romă să avem răspunsuri mult mai clare şi mai convingătoare. Acest lucru este important pentru noi ca societate, aceasta e important şi pentru partenerii noştri din Europa. De aceea, am sugerat şi vom solicita Guvernului României ca această mult discutată şi mult întârziată strategie cu privire la incluziunea socială a populaţiei romă în ţara noastră să fie adoptată prin lege în Parlamentul românesc, astfel încât, indiferent de guvernul care vine, indiferent de fluctuaţiile acestui subiect care este sensibil şi în ţară, şi în străinătate, să existe predictibilitate, resurse şi eficacitate în rezolvarea acestui subiect deosebit de sensibil", a explicat Geoană.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro