Mergi la conţinutul principal

Geoană consideră scrisoarea lui Boc adresată preşedinţilor Parlamentului de "o insolenţă inacceptabilă"

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat vineri că gestul lui Emil Boc, de a transmite o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, solicitând convocarea Birourilor Permanente reunite, este o "insolenţă inacceptabilă".
"Este inacceptabil ca un prim ministru să scrie unui preşedinte de Cameră şi să indice când să fie reunite Birourile Permanente. Eu nu îi spun premierului când să-şi convoace şedinţe de guvern. Nu e treaba dânsului, este treaba noastră, dar dincolo de această insolenţă, care o consider inacceptabilă, problema de fond rămâne. Sunt aceşti oameni dispuşi să meargă până dincolo de limita Constituţiei pentru a-şi atinge un obiectiv politic de etapă?, a spus Geoană.
Preşedintele Senatului a mai afirmat că nu îi va mai trimite alte scrisori lui Emil Boc, pentru ca nici la prima "nu a avut minima decenţă să răspundă".
Preşedintele Senatului Mircea Geoană i-a transmis premierului Emil Boc o scrisoare de răspuns la cea adresată joi de primul-ministru în care-l informează că Birourile reunite sunt convocate pentru luni şi îi cere din nou să retragă Legea educaţiei asumată de Guvern.
"Având în vedere că scrisoarea pe care v-am trimis-o în data de 12 noiembrie 2010, în care vă atrăgeam atenţia asupra argumentelor aduse de Curtea Constituţională în decizia nr. 1431 din data de 3 noiembrie 2010, a rămas fără răspuns din partea dumneavoastră, doresc să profit de scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o astăzi, 25 noiembrie, pentru a reitera solicitarea de a retrage din procesul legislativ proiectul Legii educaţiei, asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea. În ceea ce priveşte solicitarea formulată de dumneavoastră, doresc să vă aduc la cunoştinţă faptul că decizia de convocare a Birourilor Permanente reunite este atributul exclusiv ai preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului. Pentru informarea dumneavoastră, vă anunţ că Birourile Permanente reunite au fost deja convocate pentru luni, 29 noiembrie, pentru a lua notă de cele două decizii ale Curţii Constituţionale, una legată de procesul de asumare a răspunderii de către Guvern pe Legea educaţiei şi una legată de moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii Opoziţiei", se arată în scrisoarea lui Geoană către Boc.
Mircea Geoană punctează că "Parlamentul este cel care controlează şi cenzurează Executivul". "În acest sens, este atributul Birourilor Permanente reunite de a lua act de deciziile Curţii Constituţionale şi de a tranşa, prin vot, conflictele constituţionale sesizate de către Curtea Constituţională. Cu atat mai mult este în puterea Birourilor Permanente reunite să tranşeze conflictul constituţional legat de angajarea răspunderii, cu cât chiar Curtea Constituţională a stipulat că stă doar în puterea părţilor stingerea acestui conflict. Această teză, coroborată cu principiului separaţiei puterilor în stat, potrivit căruia Legislativul cenzurează şi controlează Executivul, prin sistemul de pârghii şi contraponderi din orice democraţie, vine să întărească argumentele potrivit cărora Birourile Permanente se vor pronunţa definitiv în ceea ce priveşte procedura angajării răspunderii", susţine preşedintele Senatului.
Premierul Boc a trimis joi preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor o scrisoare în care le cere ca Birourile Permanente ale celor două Camere să fie convocate de urgenţă pentru a finaliza procedurile de angajare a răspunderii Guvernului asupra Legii Educaţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro