• suma s-a strâns în urma unei ample campanii umanitare derulate în perioada 6-20 decembrie • pe parcursul celor două săptămâni, au fost organizate mai multe evenimente, totul culminând cu ”Balul Crăciunului”, unde invitatul de onoare a fost chiar Bogdi • ”Sperăm ca, dincolo de bani, Bogdi să primească energia noastră vindecătoare”, au transmis reprezentanții școlii
Generozitatea a devenit o tradiție la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”! Au demonstrat-o, din nou, elevii, părinții, profesorii și toți angajații unității de învățământ, care, în perioada 6-20 decembrie, au desfășurat o amplă campanie umanitară pentru Bodgi, elev în clasa a II-a A, care de aproape 4 ani se luptă cu o boală necruțătoare și care are mare nevoie de sprijin financiar pentru a-și putea continua tratamentul. A fost o adevărată desfășurare de forțe, timp de două săptămâni fiind organizate numeroase activități menite să strângă bani pentru colegul lor. Iar în activități s-au implicat cu toții, de la cel mai mic la cel mai mare, în frunte cu cei din Consiliul Școlar al Elevilor. Spre exemplu, toate clasele au participat la Târgul de Crăciun, acolo unde au confecționat obiecte hand-made cu specific de sărbători. Chiar și părinții s-au implicat cu toată inima în confecționarea decorațiunilor, iar la târg s-au vândut toate lucrurile.
Activitățile au culminat cu ”Balul Crăciunului”, care s-a derulat miercuri, 20 decembrie, unde, din nou, s-au implicat toți elevii și profesorii școlii. Balul s-a derulat în două reprize. În prima parte a zilei, cei mici, elevii din clasele primare, au prezentat momente artistice, iar după amiaza a venit rândul celor mari, elevii de gimnaziu, ”să-și arate talentul”. Invitatul de onoare a fost Bogdi, care a primit toată dragostea colegilor. Și colegii chiar îl iubesc!
A fost o zi cu adevărat magică, iar momentele frumoase au fost surprinse în fotografii cu magnet! Prin generozitatea unui părinte, care a pus la dispoziția copiilor o cabină foto, copiii s-au înghesuit să facă poze și să rămână cu amintiri, totul contra sumei de 5 lei. Fotografia le va aminti copiilor, părinților și profesorilor că la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Brăila copiii nu învață doar carte, ci și lecții neprețuite: generozitatea, empatia, prietenia, grija și iubirea față de aproape.
”Balul Crăciunului a fost un eveniment de maximă intensitate atât pentru invitatul nostru special, Bogdi, cât și pentru noi cei care ne-am alăturat lui, cu mare drag: profesori, elevi, părinți și bunici. A fost o zi în care fericirea a avut glas de copil și ne-a îndemnat pe toți să sperăm într-o minune! Mulțumim din suflet tuturor pentru sprijinul acordat!”, a transmis învățătoarea lui Bogdi, prof. înv. primar Alina Merișor, cea de la care a pornit ”marea mobilizare”.
Generozitatea colectivului de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” s-a reflectat și în donații, la finalul campaniei fiind adunați 21.761 de lei și 26,5 euro, o sumă uriașă! Iar donațiile nu s-au oprit aici pentru că vecinii școlii, elevii, profesorii și părinții de la Colegiului Național Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” s-au alăturat campaniei și i-au dăruit lui Bogdi suma de 4.163 lei. Așadar, în total s-a strâns aproape 26.000 lei.
Dincolo de bani, Bogdi a primit și multe mesaje de susținere, cum este acesta: ”Bogdănel, îți doresc multă sănătate și să te faci bine cât mai curând, alături de colegii tăi să revii la școală. Sărbători fericite alături de întreaga ta familie!”
Campania umanitară derulată de cei de la Școala ”Mihai Eminescu” nu ar fi fost un succes fără implicarea a sute de oameni, motiv pentru care conducerea unității de învățământ a dorit să le mulțumească tuturor.
”Dincolo de suma strânsă, surprinzătoare (și nu prea) a fost energia bună-bună din jurul lui Bogdi (și în această campanie) și implicarea tuturor: elevi, părinți și cadre didactice, Consiliul Școlar al Elevilor. Toți! Vă mulțumim! Sperăm ca, dincolo de bani, energia asta să fie vindecătoare! Mulțumim și Colegiului Național Pedagogic «D. P Perpessicius» pentru donația de 4.163 de lei! Mulțumim tuturor!” a transmis prof. Victorina Ciomîrtan, directoarea Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”.
La rândul lor, vânzând întreaga mobilizare, părinții lui Bogdi au transmit un mesaj de mulțumire pentru toți cei care s-au alăturat campaniei: ”Într-o zi, Bogdi îi spunea frățiorului într-un joc: «Știi, e nevoie de speranță ca să poți merge mai departe». Dragii noștri, voi sunteți cei care ne dați speranța să putem merge mai departe în lupta lui Bogdi pentru viață! Mulțumiri și recunoștință pentru tot ce ați făcut, cadre didactice, elevi și părinții lor!”
Cei care vor să îl ajute pe Bogdi să iasă victorios din lupta cu boala pot face donații și în următoarele conturi:
Cont lei ING
Titular: Popa Sorina Mihaela
RO02INGB0000999907943914
Cont lei BRD
Titular: Asociația "Bogdi învinge tumora"
RO55BRDE090SV53933560900
Cont euro BRD
Titular: Popa Cristian
RO43BRDE090SV33301900900
Cod swift: BRDEROBU
Pay-pal: cristi_popa23@yahoo.com
Când donați în unul dintre conturile de mai sus vă rugăm să menționați: alimentare cont sau donație.
#impreunapentruBogdi