"Rachetele noastre au caracteristici care le fac invulnerabile pe parcursul tuturor etapelor de zbor", a explicat el.
Potrivit generalului, aceste rachete sunt caracterizate de o fază de accelerare mult mai scurtă decât cea a rachetelor de tip vechi.
"În cursul acestei faze, rachetele efctuează manevre intense în termeni de altitudine şi direcţie, făcând imposibilă preconizarea punctului de întâlnire pentru un interceptor", a subliniat generalul.
Faza iniţială de zbor, cea de accelerare, este numită de profesionişti "faza activă". Tocmai în această etapă o rachetă ia viteza necesară pentru a parcurge mii de kilometri şi a atinge ţinta.
"Inamicul are tot interesul să ne doboare rachetele în faza activă, înainte de separarea ogivelor. Pentru că, după ce se separă, trebuie detectate şi distruse una câte una, izolându-le de ţintele false care le însoţesc şi trecând de bruiajele active ce împiedică ghidarea interceptorilor", a explicat generalul.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.