* începând de astăzi, starea de alertă este, oficial, încheiată la nivel național * odată cu aceasta, au dispărut restricțiile, printre care și obligativitatea prezentării certificatului verde în mall-uri, instituții sau localuri * șeful statului, dar și medicii brăileni avertizează totuși că pandemia încă nu a trecut și nici îngrijorările din spitale, unde mai există pacienți Covid, mulți încă în stare critică la ATI, iar Brăila nu face excepție, din păcate * luni, de exemplu, erau 10 pacienți la ATI-Covid și tot luni au fost înregistrate și șase decese din cauze asociate acestui virus * cât privește vaccinarea anti-Covid, numărul a scăzut sub 10 inoculări pe zi, aproape cea mai mică valoare de la începutul campaniei de imunizare a populației
Vestea mult așteptată de întreaga țară a devenit literă de lege. După doi ani de zile, România iese din starea de alertă! Președintele Klaus Iohannis a anunțat că valul 5 al pandemiei de Covid-19 este aproape de final, motiv pentru care autoritățile au aprobat noi măsuri de relaxare privind gestionarea situației epidemiologice din țara noastră, printre care și eliminarea purtării măștii de protecție în aer liber și renunțarea la certificatul verde în instituții, localuri sau mall-uri. „Am convocat astăzi (n.r. - vineri, 4 martie a.c.) o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final. Dragi români, se împlinesc doi ani de la debutul pandemiei de Covid-19, doi ani foarte grei, în care existența noastră a fost modificată radical. Peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaș și nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferință, sunt reflecția unor tragedii care au produs urme adânci. Ultimii doi ani au adus multe provocări, care ne-au influențat în cele mai diferite moduri: răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacțiunilor sociale, toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat nenumărate bariere”, a transmis, la finele săptămânii trecute, președintele României, Klaus Iohannis. Acesta a avertizat că trebuie să rămânem vigilenți și să nu ignorăm recomandările specialiștilor privind protocoalele de sănătate. De asemenea, oficialul a făcut apel către populație să se vaccineze. ”Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus. Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate și din punctul de vedere al creșterii investițiilor, dar și al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil și capabil să răspundă eficient unor situații limită”, a mai spus șeful statului.
Starea de alertă în România a fost instituită, prima dată, pe 15 mai 2020, la încheierea stării de urgență, iar de atunci a fost prelungită succesiv, în fiecare lună. Acum, după ridicarea stării de alertă, au dispărut și multe dintre restricțiile specifice. Așadar, începând de astăzi, 9 martie a.c. va dispărea obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în țară, la accesul în localuri, magazine, instituții de spectacol și cultură, iar masca de protecție nu va mai fi obligatorie atât în spațiile libere cât și în cele închise. De asemenea, odată cu încetarea stării de alertă, activitățile de zi cu zi nu mai sunt afectate de rata de infectare și de incidența cazurilor Covid-19 în localitate. Totodată, magazinele și localurile nu vor mai avea programul stabilit până la ora 22:00, ele putând funcționa și după această oră.
În plan educațional, cursurile elevilor nu se vor mai ține în funcție de numărul de infectări sau de paturile ATI ocupate în localitate. Copiii vor merge fizic la școală. La rândul lor, angajații, nu vor mai fi trimiși în regim de telemuncă, iar programul de muncă nu se mai decalează.
Atenție, documentele expirate nu se vor mai prelungi automat!
După cum bine știți, starea de alertă a venit și cu prelungirea valabilității documentelor. Acum însă, după ridicarea stării de alertă, documentele mai rămân valabile pe o perioadă de 90 de zile. Astfel, românii care au documentele expirate în perioada stării de alertă, trebuie să și le reînnoiască până în luna iunie.
Schimbări vor fi și la capitolul șomaj tehnic. Acest sprijin decontat de stat are ca termen-limită de aplicare data de 31 martie 2022. De asemenea, după 30 de zile de la terminarea stării de alertă, procesele civile și penale se vor desfășura din nou după regulile obișnuite.
Alte efecte ale încheierii stării de alertă sunt: dispare interdicția de debranșare de la apă, canal și salubritate; liberele de care beneficiază părinții copiilor de până la 12 ani atunci când se suspendă cursurile se mai acordă până la sfârșitul anului școlar 2021 - 2022 (luna iunie), în cazul în care autoritățile nu modifică până atunci cadrul legal aferent; consultațiile medicale pentru cei bolnavi de Covid-19 nu se mai acordă și celor neasigurați, de la sfârșitul lunii martie; medicii de medicină generală și cei cu specialități clinice și paraclinice nu mai pot oferi asistență medicală în afara specialității pe care o dețin persoanelor diagnosticate cu Covid-19.
Cât privește indemnizația de sprijin pentru cei a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, ca urmare a măsurilor luate împotriva răspândirii coronavirusul, în baza OUG 2/2022, banii se vor acorda până la finalul lunii martie, iar indemnizațiile pentru activitatea redusă, în baza OUG 132/2020, se mai acordă încă 90 de zile.
Să nu uităm însă că, în perioada stării de alertă, sistemul bugetar a avut parte de o serie de avantaje, precum numirile fără concurs. Asta înseamnă că, toate numirile făcute în perioada stării de alertă vor înceta în termen de 30 de zile, iar concursurile suspendate vor fi reluate.
Starea de alertă s-a încheiat, nu și pandemia!
Chiar dacă, oficial, România a scăpat de starea de alertă și, automat, de multe restricții specifice gestionării Covid, pandemia încă se manifestă! E drept că valul 5 se apropie de final, după cum dădea asigurări și șeful statului, iar asta se vede și la Brăila, unde continuă scăderea incidenței Covid. Ieri, în tot mai multe localități din județ, dar și în municipiu, rata de infectare a înregistrat o nouă scădere. Dacă la nivel de județ incidența cazurilor de Covid-19 la 1000 de locuitori a fost de 3,04, la nivel de municipiu s-a înregistrat o valoare ceva mai mare, respectiv 3,92. Luni, 7 februarie, au fost confirmate 16 noi cazuri de coronavirus. Tot atunci au fost declarate vindecate și externate 17 persoane, dar au fost înregistrate și șase decese din cauze asociate Covid. Conform centralizărilor puse la dispoziție de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, luni mai erau internați în spitale 86 de pacienți, 10 dintre aceștia fiind la ATI, semn că pericolul nu a trecut, după cum avertiza tot luni și managerul Spitalului Județean de Urgență Brăila, medicul Delia Râșnoveanu: ”Starea de alertă se încheie, dar Covidul nu dispare. Încă avem cazuri critice la ATI”.
Se mai remarcă și că, în județul Brăila, numărul vaccinărilor anti-Covid a scăzut sub 10 inoculări pe zi, fiind printre cele mai scăzute valori de la debutul campaniei de vaccinare a populației. Asta, în ciuda faptului că în județul nostru au fost amenajate și centre de vaccinare, dar a fost reintrodus și serul de la Moderna, pe lângă cele deja existente de la Pfizer și Johnson & Johnson.