* președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, s-a lăudat, recent, cu faptul că Sala Polivalentă “Danubius” a fost dotată de curând cu un monitor de ultimă generație, care va fi folosit pentru publicitate * liderul județului consideră că astfel se vor rezolva odată pentru totdeauna disputele iscate în rândul consilierilor pe tema bannerelor publicitare din sală
Noi dotări de ultimă generație la Sala Polivalentă. Cu asta s-a lăudat, recent, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, făcând referire la un monitor menit să înlocuiască toate bannerele și mesh-urile publicitare, care până nu demult erau expuse în sală și care au stârnit nenumărate dispute în rândul consilierilor județeni. Mai exact, în cadrul ședinței ordinare din luna decembrie, Chiriac și-a anunțat colegii că panoul publicitar a fost montat, invitându-i să meargă la fața locului și să se convingă de utilitatea acestuia.
“Astăzi (n.r. - 21 decembrie 2017), se montează acel panou despre care v-am mai spus și cu alte ocazii. A venit din import. Dacă vreți să mergeți la Sala Polivalentă puteți să îl vedeți. Nu o să mai avem niciun fel de subiect de discuție pe anul 2018. Toate mesh-urile, toate bannerele vor fi date jos. Publicitatea se va face pe acel ecran. Elegant, frumos. Respectând legea”, a declarat Chiriac, făcând referire la nenumăratele sesizări venite din partea consilierilor județeni PNL, în frunte cu Ovidiu Nechita, pe tema mesh-urilor publicitare expuse în sală și a încasării sau neîncasării unor sume de bani pentru spațiile închiriate în acest sens.
Ar putea fi utilizat prima dată sâmbătă, 13 ianuarie
De luni, 8 ianuarie, panoul publicitar amplasat în Sala Polivalentă este funcțional, iar mesh-urile și bannerele au dispărut.
“Odată instalat pe acest panou noi vom rula în timpul partidelor sau în pauză imagini cu sponsorii echipei HC Dunărea, iar minutele cu fiecare dintre sponsori vor fi în funcție de contractele pe care le vom încheia în perioada următoare. Însă acest panou publicitar va putea fi folosit și de echipa de baschet, dacă cei de la acolo vor dori acest lucru. În rest nu se va mai face sub altă formă publicitate în Sala Polivalentă”, ne-a declarat George Caranica, președintele clubului HC Dunărea Brăila.
Acest panou publicitar ar putea fi utilizat prima dată sâmbătă, 13 ianuarie, la partida pe care HC Dunărea o va susține pe teren propriu în compania campioanei en titre, CSM București.