„După ce am examinat situaţia, am decis, în calitate de comandant-şef al forţelor armate, să nu prelungesc armistiţiul unilateral", a declarat Poroşenko într-un mesaj adresat naţiunii şi care a fost dat publicităţii de preşedinţia de la Kiev.
„Îi vom ataca" pe separatiştii proruşi, a mai afirmat şeful statului ucrainean.
Pe de altă parte, confruntări armate intense s-au înregistrat duminică şi luni în apropiere de Slaviansk, în pofida armistiţiului.
Unul dintre liderii autoproclamatei "Republici Doneţk" susţine că mai multe persoane intoxicate cu clor au fost internate în spitale din Slaviansk în urma unui presupus atac chimic comis de forţele speciale ucrainene în satul Semenivka.
"Este oribil. Acest caz trebuie investigat", a sărit Vitali Ciurkin, ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite.
Atât separatiştii proruşi, cât şi armata ucraineană s-au acuzat reciproc de mai multe ori de utilizarea unor arme neconvenţionale, dar informaţiile nu au fost confirmate din surse independente.
Diplomatul rus admite totuşi că nu sunt suficiente dovezi pentru sesizarea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice.
"Pentru o sesizare oficială, sunt necesare date substanţiale, nu doar informaţii de presă. Dacă informaţiile se vor diversifica, atunci probabil vom face o sesizare oficială", a spus Kolodkin.