• firmele angajate să reabiliteze vechiul gard au folosit, pe lângă tinerii angajaţi, şi meseriaşi trecuţi de vârsta pensionării, a căror experienţă de zeci de ani pe vechile şantiere şi-a dovedit din plin utilitatea
Impozanta clădire a Spitalului de Psihiatrie, construită între anii 1874-1886, a necesitat în 2011 o reabilitare totală, în valoare de circa 15 milioane lei, obţinuţi printr-un Program Operaţional Regional (POR). Chiar şi fără mica fântână arteziană existentă odinioară, curtea dinspre Calea Călăraşilor şi edificiul arată impecabil, simţindu-se mâna de bun gospodar a administratorului Marius Bogdan Criţă. Un singur lucru afecta imaginea aşezământului spitalicesc: starea deplorabilă a gardului, cu tencuiala căzută de pe soclu şi rugina care a pătruns prin vopseaua fierului forjat. Asta la numai câţiva ani după ce o anumită firmă şi-a bătut joc de lucrul făcut la respectivul gard. De aceea, Primăria a hotărât ca acesta să fie din nou şi definitiv reabilitat.
Lucru deloc uşor, fiindcă s-a decopertat totul până la cărămida sănătoasă a zidului gros de aproape o jumătate de metru. Iar cele două firme de construcţii (Mondconstruct şi Decastil) au venit cu o mână de adevăraţi meseriaşi, din generaţii diferite, dar şi cu pensionari, unii ajunşi la 75-76 de ani! Bine coordonaţi şi organizaţi, lucrând cu seriozitate, fără să-şi menajeze eforturile , uneori şi în week-end, constructorii s-au bucurat inclusiv de aprecierile pozitive ale trecătorilor de pe Călăraşi.
Meşterii constructori, oameni de toată isprava, au avut de furcă, nu glumă: după înlăturarea a tot ceea ce a fost afectat de intemperii şi vechea reabilitare, au trecut la aplicarea unei inserţii din plasă metalică tip Buzău, apoi o tencuială trainică, acoperită cu marmaroc şi un beton mozaicat lustruit oglindă. Nu au lipsit situaţiile când s-a recurs la retuşuri/uscare cu… feonul. Dar cea mai dificilă şi migăloasă lucrare a fost la gardul metalic, unde s-a utilizat un întreg arsenal de scule: maţagoane, perii metalice, şpacluri, flexuri şi flacără deschisă etc. Pentru o protecţie ca la carte, s-a aplicat şi un strat de vopsea structurată. Nu i-a răbdat inima pe constructori, ei refăcând şi tencuiala unuia dintre imobilele de la intrarea în spital.
Dar să-i cunoaştem pe câţiva dintre meseriaşii cu mână de aur. Puţintel la trup, dar iute ca în tinereţe, nea Ene Traian, din Tufeşti, are 76 de ani şi a cunoscut viaţa de şantierist, cu greutăţile şi satisfacţiile ei. “Am muncit de la 16 ani - ne spune el - la ridicarea fabricii de furfurol de la CCH, la ICSIM Brăila (Intreprinderea pentru Construcţii în Siderurgie şi Construcţia de Maşini n.n.) care a realizat an de an halele uzinei şi noua oţelărie electrică de la Promex. Am fost apoi la Focşani şi Galaţi şi în principal pe şantierele TCMRIC Brăila (Trustul de Construcţii Montaj şi Reparaţii pentru Industria Chimică n.n.). Nu aveai timp atunci de zile libere, se lucra şi câte 12 ore pe zi, indiferent de vreme şi anotimp. Nici sculele şi dotările nu erau ca cele de acum, dar mi-a plăcut meseria de constructor!”.
Cu o viaţă petrecută pe şantier, îndeosebi la ICMJ Brăila, este şi maistrul Nicolae Nemţeanu, iar “expertul” la propriu într-ale construcţiilor, Florin Gheorghiţă, ni se destăinuie cu satisfacţie dar şi cu amar: “La şcoala de maiştri de la ICMJ, din cadrul liceului de construcţii, am avut foarte multe de învăţat de la adevăraţi profesori, ingineri şi şefi de şantiere sau intreprinderi , precum ICMJ şi ICSIM, care în afară de meserie m-a făcut să fiu organizat, meticulous, exigent dar şi apropiat de oameni. Şi mi-a prins bine pe şantierele de la TCMRIC, Grupul de Şantiere de pe platforma chimică Chiscani, la TCIND Brăila ( Trustul de Construcţii Industriale; şi el renumit inclusiv în străinătate), sau la oţelăria electrică de la Promex… Da, încerc şi o adâncă părere de rău când văd cum s-au distrus fabricile şi şantierele; cum au dispărut şcolile profesionale şi este încurajată NEMUNCA. Inclusiv prin pomeni electorale, prin gratuităţi şi facilităţi nemeritate. Pentru a ajunge să lucrăm, se ştie cum, cu aşa-zişi muncitori străini. Păcat…”
