• Nicolae Cristea are 64 ani și lucrează de aproape 10 ani la Teatrul “Maria Filotti” • este pasionat de citit din liceu, când cu banii de buzunar își cumpăra cărți • a ajuns să își facă o bibliotecă acasă, una la casa de la țară și una, mai micuță, la locul de muncă, compusă din cărți pe care le-a găsit aruncate la gunoi • “Multă lume mă întreabă de ce citesc. Eu am rămas acel curios, copilul ăla curios care vrea să mai vadă, să știe, să afle mereu altceva și altceva”
Știați că, în Brăila, unul dintre cei mai mari fani ai cărților este un agent de securitate? Se numește Nicolae Cristea, are 64 ani și lucrează de aproape 10 ani la Teatrul “Maria Filotti”. A început să fie pasionat de lectură în școala militară și în timp a adunat în bibliotecă peste 1.000 volume. De fapt vorbim despre trei biblioteci pe care și le-a construit: una acasă, una la casa de la țară și una mai micuță la locul de muncă. Pe aceasta din urmă a realizat-o în mare parte din cărți de care oamenii au vrut să se descotorosească și le-au aruncat la gunoi.
L-am întâlnit pe domnul Cristea Nicolae de multe ori, când am mers la teatru pentru diferite interviuri cu actori/regizori. De fiecare dată mi s-a părut un om amabil, dar mai degrabă glacial-amabil, serios, vigilent. “Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?”. Așa mă întâmpina de fiecare dată. După ce îi spuneam numele și “care e treaba mea acolo”, se asigura că totul este în ordine și mă invita să îmi continui drumul. Când terminam interviul, la plecare, îmi ura “O zi bună!”. Așa s-au derulat interacțiunile noastre până de curând, când cineva mi-a spus despre marea lui pasiune, cititul. Așa că, într-o zi de primăvară, el a fost personajul interviului meu. Am stat de vorbă vreme de un ceas, timp în care am descoperit că dincolo de uniforma de paznic se ascunde o privire blândă, o voce caldă și o minte ascuțită. Și așa am aflat povestea sa, pe care vă invităm să o descoperiți și voi.
De la ofițer în armată la paznic la teatru
Nicolae Cristea a urmat liceul militar și a fost aproape ofițer în cadrul armatei timp de 21 ani. A ieșit la pensie în anul 1998, “în prima tranșă”. Contrar credinței actuale că pensiile militare sunt mari, în realitate veniturile sunt mici, motiv pentru care acesta a continut să muncească. Pe de altă parte, nici nu se putea obișnui cu idea de a fi “tânăr pensionar”.
“Am ales să vin în continuare la muncă ca să îmi pun în continuare creierul la treabă. Momentul ăsta, când auzi de pensionare, nu pică bine deloc. Și tatăl meu, la pensionare, se trezea la aceeași oră din instinct și în primele două luni nu a reușit să se acomodeze deloc. Îmi place să fiu în societate, să comunic cu cei din jur”, ne-a povestit acesta.
Așa că din 1998 și până în 2013 a avut activități în zona privată. A avut magazine, maxi-taxi, ba chiar a lucrat și la curierat la un moment dat. Apoi, în 2013, s-a angajat la teatru, pe postul de agent de securitate.
“M-am bucurat pentru că știam că o să am de-a face cu oameni de cultură, educați. Iar eu am pus mereu accent pe educație”, ne-a spus acesta.
Pasionat de lectură din tinerețe, Nicolae a început să citească în momentele de respiro de la muncă, în care nu era “mare foială”.
“Eu sunt agent de securitate și trebuie să îmi văd de activitatea profesională, nu de cea privată. Gândiți-vă că n-aș fi fost aici, la teatru, ci la bancă spre exemplu, când tot timpul lumea vine și pleacă, nu aș fi avut posibilitatea asta. Aici am momente când nu este activitate și sunt mici portițe în care pot să mai citesc. Atunci țin cartea deschisă, iar dacă apare cineva, normal, am lăsat cartea și îi întreb cu ce îi pot ajuta”, ne-a spus acesta.
Colegii din teatru au rămas surprinși că îi place să citească și îl apreciază pentru “setea lui de cunoaștere”, ba chiar îi împărtășesc pasiunea. “Am o colegă la croitorie cu care mai fac schimb de cărți, dezbatem”.
Tot citind, a ajuns să își construiască o mică bibliotecă și la teatru. Le-a ordonat frumos, pe unele le-a citit deja, altele trebuie să mai aștepte.
“Întâmplarea a făcut să fac o mică bibliotecă, că am găsit cărți aruncate la gunoi, aici, în centrul orașului. Vedeți, a ajuns în societatea asta modernă să aruncăm cărțile la gunoi”, ne-a spus acesta.
În liceu, cu primii bani de buzunar își cumpăra cărți
Nicolae Cristea a început să-și cumpere cărți încă de când a făcut “primii pași în viață”, adică atunci când a plecat la Liceul militar.
“Tata îmi dădea bani de buzunar. La liceul militar aveam toate condițiile, nu îmi trebuiau bani nici de mâncare, nici de mare distracție că nu aveam timp. Și eu am început să investesc, să cumpăr cărți. Acasă nu erau cărți, nu era bibliotecă. Părinții mei nu au avut bibliotecă, că au fost oameni simpli de la țară, țărani”, ne-a spus acesta.
Nu își mai amintește prima carte pe care a cumpărat-o, însă ține minte și acum titlul primei cărți care l-a fascinat și a citit-o cu nesaț după ce a achiziționat-o:
“Experiența OZN” de J. Allen Hynek.
“Atunci nu erau atâtea informații și opinii despre OZN-uri. Și am citit-o în aceeași zi în care am cumpărat-o. Eram foarte entuziasmat. Și cred că am recitit-o apoi încă de două ori. Atât de fascinat eram”, ne-a spus Nicolae Cristea.
Pasiunea pentru lectură a continuat și după școala militară, adăugânt noi și noi titluri în biliotecă. Cărțile l-au însoțit mereu pe oriunde s-a plimbat, iar actuala lui soție a rămas impresionată când l-a cunoscut, glumind pe seama faptului că “citește cam mult”.
Domnul Cristea i-a insuflat dragostea pentru literatură și fiicei lui, care se mira mereu de “cât de multe știe tata”.
“Cred că am stimulat-o. Eu m-am ocupat cel mai mult de educația ei, de mică și până a terminat liceul. Îi dădeam anumite informații, o verificam și o corectam când era cazul. Ea mă tot întreba de unde le știu. Și îi ziceam: «Am citit!». Iar mă întreba. «Cum le ții minte?». «Le țin minte în funcție de conjunctură. M-ai întrebat, mi-am adus aminte». Și așa am stimulat-o să citească”, ne-a povestit acesta.
Prețuiește atât de mult cărțile încât nu se îndură să le arunce dacă sunt dubluri sau tripluri.
”Două persoane mi-au donat relativ recent cărți. Ultima bibliotecă a fost făcută cu cărți donate. Iar unele titluri se repetă. Le am și eu, le-am și primit, le-am și găsit”.
“Am rămas acel copil curios care vrea să afle mereu altceva și altceva”
Acum că ați aflat povestea sa, sigur vă întrebați și voi sau doriți să știți răspunsul la întrebarea: De ce îi place să citească?
“Și eu mi-am pus întrebarea, mai ales că mi-au pus-o și alții. Citesc pentru că mă relaxează. Omul e curios din naștere. Ei, eu am rămas acel curios, copilul ăla curios care vrea să mai vadă, să știe, să afle mereu altceva și altceva. Citesc cărți care abordează același subiect pentru că vreau să văd cum au gândit scriitorii respectivi, diferența dintre ei. Și cred că această curiozitate vine și din liceu. Pentru mine școala militară a fost ca un nou răsărit de soare. Nu știu cum să spun altfel. Acolo aveam niște profesori pe care toți colegii îi veneram. Ne-au făcut să iubim toate materiile. Fiind atâtea obiecte, trebuia să citești. Citind, adunai informații multe”, susține acesta.
Întrebat dacă are un gen preferat, răspunsul a fost ”Nu!”. Citește tot ce îi pică în mâini: literatură clasică și contemporană, romane polițiste, cărți de dragoste, de aventuri, de istorie, ficțiune, însă cărțile de istorie îi plac foarte mult.
“Îmi place să alternez genurile. Am plecat de la o carte polițistă, acum citesc «Drumul spre înalta societate». Și o carte proastă pentru mine a fost bună pentru că am putut să fac diferența între ce a scris cineva și ce a scris altcineva și să iau partea bună”, ne-a declarat Nicolae.
Autorul lui preferat este Mihail Sadoveanu, însă dacă ar fi să aleagă o carte preferată dintre toate cele pe care le-a citit aceea ar fi “10 negri mititei” de Agatha Christie. “Când m-am apucat să citesc această carte cred că de două-trei ori am luat-o de la capăt pentru că vroiam să descos eu povestea”.
Îndrăgostit de România și de poezie
”Paznicul cărților” este atras de România și de frumusețea peisajelor sale. A străbătut aproape toată țara, mai are doar zona Arad-Timișoara de văzut. Nici în concedii nu merge să se relaxeze toată ziua, ci îi place să viziteze cât mai multe obiective turistice.
“Am avut mașină din 1986 și în fiecare an am făcut alt traseu. Am și acum harta primului traseu pe care l-am făcut în '86. În fiecare traseu căutăm obiective turistice de vizitat: muzee, case memoriale, castele, cetăți, mănăstiri, grădini botanice etc. Eu nu pot să mă duc să stau o săptămână la mare. După trei zile, gata, mă plictisesc. Ultima oară când am fost la mare a patra zi am trecut la bulgari, la Balcic, să vizitez Castelul Reginei Maria”, ne-a spus acesta.
Despre domnul Nicolae trebuie să știți că scrie și poezii. Tot în liceu a început să fie atras și de partea lirică și în special de Eminescu. “Știam 40 de poezii pe dinafară, inclusiv «Luceafărul»”.
A scris și el mai multe poezii, iar planul după pensionare, la 65 ani urmând să iasă la “pensia civilă”, este să îi compună poezii și să îi citească povești nepoțelului.
