GALERIE FOTO: Jocul de oină, reînviat la Brăila! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Jocul de oină, reînviat la Brăila!

Sâmbătă, 3 octombrie, zeci de tineri voluntari în proiectul "Brăila, capitală europeană a culturii în 2021" (CEAC 2021), au reînviat cea mai veche tradiţie sportivă a judeţului, jocul de oină. Manifestarea a avut loc la Tichileşti şi se numeşte "Oina, am câştigat prima dată, păstrăm tradiţia!", acţiune ce face parte dintr-un proiect mai amplu, propus de Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Din partea municipiului a participat echipa formată din Radu Pupezeanu, Andrei Rădulescu, Raluca Sbîrnea şi Maria Barac, elevi în clasa a X-a la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", coordonată de profesor Corina Pavel. Pe fondul titlului la care Brăila aspiră pentru anul 2021, echipa proiectului CEAC 2021 a descoperit faptul că mulţi dintre locuitorii Brăilei nu cunosc prea multe lucruri despre oraş şi nici despre judeţ, din niciun punct de vedere, cu atât mai mult despre tradiţiile sportive. În acest context, echipa a nuanţat ideea manifestării şi a apelat la simţul civic al localnicilor, identificând o problemă a comunităţii, pe care a încercat să o rezolve.

Provocare: "Cunoaşte-ţi localitatea!"

"În urma unui sondaj, ni s-a confirmat presupunerea conform căreia majoritatea concitadinilor noştri nu îşi cunosc oraşul, comunitatea în care trăiesc. Noi ne-am axat pe mai multe planuri pentru a redescoperi Brăila - cultural, gastronomic şi sportiv. Pe plan sportiv, iată, am ales să promovam jocul de oină, nu neapărat pentru că este sportul nostru naţional, ci pentru că oina are o tradiţie seculară în Brăila. Să nu uităm că ministrul Învăţământului, care a dorit să introducă acest sport în şcolile de toate gradele, a fost Spiru Haret. El a apelat la mai mulţi profesori de sport care să redacteze primul regulament oficial al acestui sport. Cel desemnat să conducă această echipă a fost Radu S. Corbu, profesor de educaţie fizică la primul liceu real din ţară, Liceul Nicolae Balcescu", ne-a relatat Radu Pupezeanu.
Din aceeaşi sursă am mai aflat că Radu S. Corbu, pe lângă faptul că a făcut parte din comisie, a condus echipa liceului brăilean spre victorie la primul campionat naţional de oină din 1899 şi în alte 10 victorii ale aceluiaşi campionat, până în 1929.
Astfel, având în vedere tradiţia zonei Brăilei la meciul de oină, tinerii au dorit să arate că sportul încă "trăieşte".
"Publicul ţintă a fost format din tineri pentru că am vrut să le dăm acestora un impuls să joace şi ei pe viitor oina. Aventin Trade S.R.L. ne-a oferit un autocar cu care au fost transportaţi elevi de la 14 la 19 ani din oraş în comuna Tichileşti, unde Şcoala Gimnazială ne-a pus la dispoziţie terenul, sala de sport şi două echipe care au concurat. Iniţial, i-am invitat pe spectatori să intre într-o sală, unde le-am prezentat un material cu lucrurile importante ce trebuie ştiute despre jocul de oină. Apoi, am mers afară, unde am susţinut un meci demonstrativ", ne-a mai spus Radu Pupezeanu, conducătorul echipei brăilene. Spectatorii, îndeosebi localnici, au demonstrat că au înţeles regulile: comentau, aplaudau la fiecare punct. La final, toată lumea a participat la un picnic cu produse oferite de Patiseria "Leon". Activitatea s-a încheiat cu un concurs întrebare/ răspuns despre oină, evident, iar câştigătorii au primit mingi de oină. Şcoala din Tichileşti a fost dotată, cu această ocazie, cu un baston nou pentru jocul de oină. În localitate deja s-au anunţat echipe care doresc să pună bazele unui campionat de profil.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro