• sute de copii şi elevi au trecut ieri pragul sediului Brigăzii 10 Geniu de pe strada G-ral Eremia Grigorescu din municipiu şi au descoperit cum arată un crâmpei din viaţa militarilor • evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei Forţelor Terestre
Vineri, sute de copii şi elevi, de la clasa pregătitoare şi până la ultimul an de liceu, au avut ocazia să viziteze sediul Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos” de pe strada G-ral Eremia Grigorescu din municipiu în cadrul evenimentului “Ziua Porţilor Deschise”, organizat cu prilejul Zilei Forţelor Terestre. Copiii, şi nu numai, au intrat în contact cu lumea militarilor şi au asistat la prezentarea unor tipuri de tehnică, armament şi echipamente militare. Mai mult, copiii au avut ocazia să “testeze” echipamentul din dotare, să vadă biroul Comandantului şi să participe la o serie de jocuri organizate de armata brăileană. Atracţia zilei a fost cu siguranţă câinele Ringo, un ciobănesc german antrenat să găsească explozibili.
Tot în cursul zilei de vineri, la Biblioteca Judeţeană a avut loc un simpozion dedicat Zilei Forţelor Terestre care a cuprins o expoziţie de fotografie militară din perioada Primului Război Mondial, documente vechi, uniforme de epocă, echipamente, show de Muzică Militară. De asemenea, participanţii au putut admira îndemânarea militarilor de a mânui armele, în cadrul Drill Team.
Activităţile dedicate Zilei Forţelor Terestre continuă pe 22 aprilie în Parcul Monument, unde va avea loc un concert de promenadă susţinut de către Muzica Militară. Tot duminică, începând cu ora 11.00, pe platoul din faţa Primăriei va avea loc ceremonia militară dedicată Zilei Forţelor Terestre unde vor fi depuse jerbe de flori la monumentul slt. Ecaterina Teodoroiu. Iar luni, 23 aprilie, la Capela militară, se va ţine Liturghia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în intervalul orar 8.30-10.30.