Mafia braconajului cinegetic a primit, ieri, grea lovitură, la Brăila, după ce o armată de poliţişti de la Arme, din IPJ şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, a descins în două dintre cuiburile italienilor care vânau aici sub protecţia circuitului închis impus de vreo doi ani de cele două restaurante, unul de pe Ana Aslan, Cremonese, altul de pe Bulevardul Dorobanţilor. Percheziţiile au început la primele ore ale zilei şi s-au încheiat undeva în jurul orei 14.00, când ofiţerii de poliţie au părăsit cele două incinte încărcaţi cu obiectele ridicate în vederea confiscării. Acţiunea a fost una concertată şi a vizat iniţial locurile de depozitare a armelor şi muniţiei, locuri ce ar trebui să fie special amenajate, asigurate şi declarate ca atare la organele de control din domeniu.
"Poliţiştii din Brăila şi Giurgiu, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat nouă percheziţii la persoane bănuite de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Peste 12.000 de cartuşe, aproape 6.000 de exemplare de vânat, şase arme de vânatoare şi două arme albe, o baterie de artificii cu 100 de focuri, proiectoare şi cabluri, precum şi nouă ogari au fost ridicaţi pentru continuarea cercetărilor", ne-a comunicat Biroul de Presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Proprietarii locuinţelor vizate, chemaţi la audieri. Niciun italian la interogatoriu!
Percheziţiile au avut în vedere în special locurile în care trag italienii atunci când vin la vânătoare şi, iniţial, s-a vrut verificarea modului în care sunt asigurate armele şi muniţia. Italienii vin la noi de câţiva ani şi vânează aici chiar şi păsări rare, iar mulţi dintre ei au căzut în ultimii doi ani în plasa oamenilor legii.
"Activităţile s-au desfăşurat la locuinţe şi la sedii sociale, în dosare penale în care mai mulţi cetăţeni italieni sunt cercetaţi pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor", se mai arată în comunicatul IGPR.
Cei în cauză ar fi braconat specii de vânat mic şi ar fi deţinut muniţie în locuri neautorizate folosind dispozitive electronice pentru ademenirea vânatului, obiecte interzise prin lege.
Totul a izbucnit în momentul în care, săptămâna trecută, pe 14 octombrie, poliţiştii brăileni au descins pe Fondul de Vânătoare de la Viişoara- Lacu Rezi, unde au prins doi italieni, de 54 şi 67 de ani, care omorau ciocârlii cu ajutorul unui dispozitiv electric.
Cazul care a dus la declanşarea percheziţiilor
"Primul, care avea asupra sa şi o armă de vânătoare şi 9 cartuşe aferente, ar fi vânat 10 ciocârlii de câmp, cu ajutorul acelui dispozitiv electronic care contribuia la ademenirea acestora. Celălalt cetăţean, de 54 de ani, deţinea o armă de vânatoare şi 88 de cartuşe şi ar fi împuşcat, prin aceeaşi metodă, trei ciocârlii de câmp", declara, atunci, pe 15 octombrie, scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Poliţiştii au stabilit că italienii nu aveau autorizaţie de vânătoare eliberată de gestionarul fondului cinegetic, iar ciocârliile au fost împuşcate, fără drept, cu ajutorul dispozitivului electronic. Acest dispozitiv scoate de fapt nişte sunete care imită cântul păsărilor, astfel că acestea sunt atrase de triluri şi se apropie atât de mult, încât pot fi împuşcate şi cu ochii închişi. Practica nu se poate numi vânătoare, ci mai degrabă crimă de plăcere.
Pe 14 octombrie, "armele, cartuşele şi dispozitivul electronic au fost ridicate, iar autoturismul cu care cei doi s-au deplasat la locul de vânătoare a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor".
Captură de speriat în spatele uşilor din cele două case percheziţionate la Brăila
De astă dată, din restaurantul cu circuit închis de pe Str. Ana Aslan, nr. 19, chiar de lângă Poliţia Municipiului, şi din locuinţa de pe Bulevardul Dorobanţilor, a unor brăileni care obişnuiau să găzduiască italieni, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, 12.194 de cartuşe, 6 arme semiautomate de vânătoare, 5.832 de exemplare de vânat, cum ar fi: ciocârlii, becaţine, grauri, gârliţe, cocoş de munte şi iepuri de câmp, două arme albe, o baterie de artificii cu 100 de focuri, proiectoare şi cabluri. "Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale", ne-a comunicat IGPR.
Locuitorii şi administratorii celor două case din Brăila au fost chemaţi la poliţie pentru a da explicaţii cu privire la capturile efectuate. Exemplarele de vânat găsite în combinele frigorifice ale acestora sunt interzise, unele dintre ele, motiv pentru care, în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru braconaj. Niciun italian nu a fost ridicat pentru audieri.
Se pare, însă, că italienii au şi fost aceia care i-au turnat pe brăileni că organizează vânătorile. Italienii, spun surse cărora, din motive lesne de înţeles, le vom păstra anonimatul, vin în Brăila cu avionul, complet neechipaţi, şi plătesc între 1.000 şi 2.000 de euro pentru o partidă de ucis păsări rare, mulţi nici nu mănâncă ciocârlii sau alte asemenea păsări, dar se distrează omorându-le.
De-a lungul timpului, aşa cum scriam în cotidianul "Obiectiv- Vocea Brăilei", pe la Brăila, unde primesc de la echipament până la muniţie şi arme, au trecut şi nume celebre din Italia, între care, da, în urmă cu vreo trei ani, Roberto Baggio, fost fotbalist, însă prezenţa sa aici nu a implicat şi o partidă de vânătoare organizată, ci doar o şedere la una dintre cele două locaţii percheziţionate ieri de către poliţişti. Vom reveni.