* sâmbătă, toată suflarea satului Ioneşti, comuna Cireşu, ba şi din satele învecinate, a venit să ia parte la slujba de sfinţire a bisericii, săvârşită de ierarhul Dunării de Jos * de acum, credincioşii din Ioneşti au un lăcaş de închinare nou, ridicat din donaţiile unor oameni de suflet * tot sâmbătă, au fost binecuvântate două edificii în Ianca şi a fost săvârşit un parastas de pomenire la cimitirul vechi de trei sute de ani din Şuţeşti
Marian GHEORGHE
Periplu al ierarhului Dunării de Jos, sâmbăta trecută, în mai multe localităţi brăilene, unde a fost întâmpinat de cler, de autorităţi şi de poporul dreptcredincios cu pâine şi sare, după datina strămoşească. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a sfinţit biserica din satul Ioneşti, comuna Cireşu, a binecuvântat două edificii parohiale în Ianca şi a oficiat o slujbă de pomenire pentru cei trecuţi la Domnul în comuna Şuţeşti.
"Sâmbătă, 12 iunie, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în satul Ioneşti, comuna Cireşu, pentru a aduce bucurie şi întărire duhovnicească prin sfinţirea bisericii din această localitate, cu hramurile "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" şi "Toţi Sfinţii Români". Tot în această zi, ierarhul Dunării de Jos a binecuvântat Altarul de vară şi Centrul social-cultural "Acoperământul Maicii Domnului" din Parohia Ianca 1 şi a săvârşit un Parastas la Cimitirul din localitatea Şuţeşti, judeţul Brăila", a precizat părintele consilier Rareş Bucur, din cadrul Eparhiei Dunării de Jos.
La Ioneşti, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi din cadrul Protopopiatului Făurei, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a ctitorilor şi a autorităţilor locale, precum şi a credincioşilor din parohie şi din satele învecinate, veniţi, cu mic cu mare, să participe la slujba de târnosire a sfântului lăcaş. Un grup de elevi din Cireşu şi din Batogu, îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional românesc, au susţinut un program artistic, cuprinzând cântece patriotice şi religioase.
"În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii, arătând, totodată, contribuţia majoră a satului românesc la devenirea istorică a poporului român, care a constituit şi încă mai constituie un izvor al spiritualităţii, al culturii şi al tradiţiilor. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că amplasarea cimitirelor în imediata apropiere a bisericilor demonstrează importanţa lor în satul românesc tradiţional, ele având un rol definitoriu pentru memoria comunităţii", precizează pr. Rareş Bucur.
După Sfânta Liturghie, ierarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba de sfinţire a Bisericii cu hramurile "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" şi "Toţi Sfinţii Români" din acest sat brăilean uitat de lume. De asemenea, un bun credincios din Brăila, care a sprijinit lucrările bisericii, a primit din partea ierarhului distincţia eparhială "Vrednicia Andreiană". La final, ÎPS Casian a săvârşit un parastas pentru slujitorii, ctitorii şi ostenitorii parohiei trecuţi la cele veşnice.
De la Ioneşti, ierarhul a purces la Ianca, pentru a binecuvânta Altarul de vară şi Centrul "Acoperământul Maicii Domnului" de la Parohia Ianca 1, construite în ultima perioadă în curtea Bisericii "Sf. Ioan Botezătorul". Părintele Arhiepiscop a inaugurat Centrul parohial în prezenţa preoţilor de la parohiile învecinate, a oficialităţilor locale, a tinerilor participanţi la programele parohiale şi a credincioşilor. În semn de apreciere, Înaltpreasfinţia Sa a oferit diplome de vrednicie celor care au sprijinit lucrările de construcţie ale celor două edificii parohiale.
Demn de amintit este faptul că, în cadrul Centrului parohial, cu sprijinul unor profesori voluntari, sunt desfăşurate activităţi social-filantropice şi programe cultural-educative la care participă numeroşi copii şi elevi. De câţiva ani, parohia desfăşoară cu succes, într-un cadru primitor, programul catehetic naţional "Hristos împărtăşit copiilor" şi participă la toate programele implementate de Patriarhia Română şi Arhiepicopia Dunării de Jos.
"Tot sâmbătă, ierahul Dunării de Jos a vizitat vechiul cimitir din Şuţeşti, acolo unde, înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paşti, sute de cruci, unele vechi chiar şi de trei secole, au fost frumos aranjate, iar întregul cimitir a fost curăţat de buruieni. În Noaptea de Înviere, preotul paroh şi primarul de la Şuţeşti au dus Lumina Sfântă la toate cele 416 cruci din cimitir", a mai precizat părintele Rareş Bucur.