* Dafinoiu face parte din pleiada boxerilor campioni ai Brăilei * în 1976, la Olimpiada de la Montreal unde a triufat Nadia Comăneci, brăileanul nostru a bătut tot ce a prins în ring, singurul care i-a făcut faţă fiind “taifunul” cubanez Sixto Sorea * a primit, astfel, doar medalia de bronz, însă momentul rămâne de neegalat pentru boxerii brăileni până în ziua de astăzi
Au fost vremuri când Brăila era considerată patria boxului românesc, sau pepiniera boxului autohton. Scrima pugilistică a fost una dintre preferinţele brăilenilor, asta cu atât mai mult cu cât aici, în oraşul cu salcâmi, s-a remarcat o pleiadă de pugilişti de talie internaţională. Sportivi care au cucerit nenumărate competiţii oficiale în ţară dar care au făcut o figură frumoasă şi în confruntările internaţionale.
Printre boxerii brăileni care şi-au făcut un renume pe plan intern sau internaţional se numără multiplii medaliaţi naţionali Gheorghe Bobinaru, Eustaţiu Mărgărit, Ion Zlotariu, Ion Covaci, Mircea Dobrescu, fraţii Cuţov, Alexandru Giurgiu, Niţă Robu, Costică Dafinoiu şi David Tănase, ultimii patru fiind consideraţi de revista “Ringul”, în iunie 1977, sportivi de clasă internaţională.
Primul boxer brăilean convocat în lotul României pentru Olimpiadă a fost Ion Zlotariu, “Chibrit” cum era cunoscut în lumea boxerilor, dar cel mai important rezultat al lui a rămas titlul de campion mondial universitar. Singurul boxer brăilean care a cucerit o medalie la Jocurile Olimpice, fiind legitimat la club din Brăila, a fost Costică Dafinoiu.
Turneul Prietenia din 1973 a fost rampa de lansare în boxul de perfomanţă
Caracterizat de presa vremii drept unul dintre “frumoşii nebuni ai nobilei arte”, Costică Dafinoiu s-a născut pe 6 februarie 1954 în comuna Viziru din judeţul Brăila.
La vârsta de 15 ani, Dafinoiu a plecat din comuna natală la Brăila să înveţe o meserie, la o şcoală profesională. Iar cum în acea perioadă boxul era unul dintre sporturile cu mare tradiţie în oraşul de la Dunăre, s-a decis să meargă la sală, primul său antrenor, cel care practic l-a iniţiat în tainele pugilatului, fiind Gheorghe Lică. După doar 5 luni de antrenamente a venit şi prima satisfacţie, locul întâi la etapa de zonă a campionatului Naţional de box pentru juniori. Cu menţiunea că, la acea vreme, ca să ajungi în această fază trebuia să susţii cel puţin patru-cinci meciuri în Campionatul Judeţean şi cam tot atâtea la etapa de zonă. Trei ani mai târziu, şi-a trecut în cont titlul naţional la juniori, performanţă care i-a adus cooptarea la lotul naţional la această categorie de vârstă.
Însă consacrarea sa pe plan internaţional a avut loc la Turneul Prietenia de la Galaţi, în anul 1973. O competiţie pe care pugilistul brăilean a abordat-o în calitate de component al lotului naţional de tineret al României, dar nu la categoria sa de greutate, 81 kg, ci la plus 81 kg, astfel că în finală a boxat cu un pugilist de aproape 100 kg şi cu o carte de vizită bogată.
“La Turneul Prietenia veneau pugilişti foarte buni din majoritatea ţărilor socialiste, cu tradiţie în box, iar ediţia din 1973 a fost una foarte puternică. Eu trebuia să boxez la tineret la categoria 81 kg dar titular la această categorie a fost desemnat Mircea Şimon, febleţea antrenorului Nour de la lot. Pe mine m-au pus să boxez la plus 81 kg, mai precis la categoria grea. Am avut trei meciuri. Pe primele două le-am câştigat fără probleme însă în finală m-am întâlnit cu Angel Milian. Eu aveam în jur de 83 kg, cubanezul aproape 100 kg. A fost o luptă acerbă în ring, viu disputată, pe care am câştigat-o prin combativitate şi dârzenie. Şi bineînţeles am fost campionul de la categoria grea după ce l-am învins pe Milian, cel care peste doi ani îl bătea la puncte pe Teofilo Stevenson Lawrence, triplul campion olimpic. A fost primul mare succes internaţional din cariera mea de boxer, unul foarte important care m-a propulsat la lotul de seniori”, a explicat Costică Dafinoiu.
“Artistule, ştii ce ai de făcut”, erau indicaţiile antrenorului
Medaliatul olimpic a povestit şi câteva momente care l-au marcat în cariera sa şi care de fapt l-au propulsat spre marile succese.
“Rar reuşea un adversar să stea în picioare trei reprize în ring cu mine. Dacă trecea de prima repriză, în cea de-a doua nu mai avea nicio şansă să rămână în picioare 3 minute. Atât îmi spunea antrenorul - Artistule, ştii ce ai de făcut - iar eu nu mai aveam nevoie de alte indicaţii ca să închei repede conturile cu boxerul din ring”, şi-a reamintit medaliatul cu bronz de la Montreal.
Aur la Campionatul European de la Kiev şi Centura de aur
Succesul obţinut la puternicul turneu internaţional de la Galaţi a dat aripi briliantului de atunci al boxului românesc, care a înregistrat în 1974 câteva succese notabile. Primul dintre acestea s-a consemnat cu prilejul tradiţionalei competiţii Centura de Aur, la care Dafinoiu s-a impus în finala categoriei 81 de kg în faţa vicecampionul olimpic de la Munchen, cubanezul Gilberto Carillo. Au urmat Campionatele Europene de box pentru tineret de la Kiev, unde s-a impus în finală în faţa unui pugilist din fostul spaţiu sovietic.
“Am câştigat 3 meciuri înainte de limită, iar în finală l-am avut drept adversar pe Igor Igorovski pe care l-am învins tot prin abandon. Nu cred că pe parcursul acestei competiţii am boxat cât pentru un meci întreg”, a spus cu mândrie Dafinoiu.
Tot în 1974, Costică Dafinoiu a participat la Campionatele Mondiale de box de la Hanovra, unde arbitrii i-au dat decizia de învingător multiplului campion olimpic şi european, iugoslavul Mate Parlov.
Iar Dafinoiu consideră că decizia a fost una discutabilă: “La mondiale am pierdut la puncte cu 3-2, dar tot atât de bine puteam eu fi câştigătorul acelui meci, cu acelaşi scor. Dar cine mă cunoştea pe mine atunci, pe când adversarul meu avea o carte de vizită impresionantă...”.
Bronz la Olimpiada Nadiei - “momentul de neegalat al carierei”, recompensat cu un Trabant
Excelenta formă sportivă, relevată şi de rezultatele înregistrate, l-au propulsat pe brăilean în lotul României pentru Jocurile Olimpice de la Montreal din anul 1976, “momentul de neegalat al carierei”, după cum a sunat confesiunea sa.
Costică Dafinoiu a bifat două succese consecutive în sala Forum din Montreal, în care a avut ca adversari pugilişti din Trinidad Tobago şi Bermude. Însă nu a mai putut să treacă şi de “taifunul” cubanez Sixto Sorea, în faţa căruia s-a înclinat după două reprize. Nu mai conta însă... Cucerise bronzul şi nu oriunde, ci la competiţia supremă.
“M-am simţit în culmea fericirii când am urcat pe podiumul de premiere. A fost un vis nu numai pentru mine ci şi pentru ceilalţi români din lotul de box. Pentru că la Montreal, din 11 categorii la care a participat, România a cucerit 5 medalii, Simion Cuţov şi Mircea Şimon au fost vicecampioni olimpici iar eu împreună cu Alec Năstac şi Victor Zilberman am cucerit medaliile de bronz. Medaliaţii cu aur au primit atunci câte o Dacie, cei care au cucerit argintul au fost recompensaţi cu câte o Skoda iar noi, cei cu medaliile de bronz am primit câte un Trabant. Ce fericit am fost! Când am venit în ţară am fost premiaţi de Ilie Verdeţ, care era prim ministru şi ministru al sportului. Am primit şi eu Ordinul Muncii clasa a III-a”, a spus Costică Dafinoiu.
Final de carieră, din patriotism local
La cinci ani de la “momentul” magic de la Montreal, Dafinoiu a decis că venise momentul să agaţe mănuşile în cui. Marile cluburi din Bucureşti, Dinamo şi Steaua au început să facă mari presiuni pentru a-l coopta în loturile lor însă brăileanul a dat dovadă în continuare de acelaşi patriotism local, şi-a aranjat să facă armata la Brăila, însă nu s-a bucurat de alte facilităţi pe care cu siguranţă le-ar fi avut la cluburile bucureştene. Adică să poată merge zi de zi la sala de box. Iar treptat performanţele sportive au scăzut, fapt ce l-a determinat să renunţe la activitatea sportivă în anul 1981. Iar un an mai târziu a devenit antrenor. A lucrat mai întâi ca antrenor la Box Club Brăila, apoi la CSM Brăila. Ulterior a primit titlul de Maestru al Sportului.
“Eu am ţinut întotdeuna la oraşul meu. Am avut oferte de la Dinamo şi Steaua dar nu le-am dat curs, iar la un moment dat acestea mi-au fost fatale pentru că a trebuit să renunţ la box la 25 de ani, când am plecat în armată. Dar pe parcursul carierei mele sportive tentaţiile au fost şi mai mari. Cu toate că în deplasările din străinătate aveam câte un securist cu noi, care de obicei era trecut pe paşaportul comun ca bucătar, au fost boxeri care au rămas pe acolo. Mircea Şimon a rămas în America, Zilberman în Canada, eu m-am întors întotdeuna acasă. Îmi creştea inima când mergeam cu lotul României în străinătate. Eram foarte bine primiţi, echipa României era foarte apreciată, iar pe atunci lotul cuprindea boxeri la toate categoriile nu ca acum. Viaţa de sportiv nu a fost uşoară, nu ştiu dacă stăteam 2 luni în Brăila, în rest eram în cantonament la Snagov, Piatra Arsă sau la Păltiniş. Doar de Crăciun şi de Paşti mă vedea familia. Am fost peste tot în lume, am muncit enorm şi cu toate acestea, dacă s-ar putea, aş lua-o de la capăt”, a mai spus Dafinoiu.
Rezultate frumoase ca antrenor
Ca antrenor, Costică Dafinoiu a reuşit să modeleze talente, a avut sportivi care au devenit campioni naţionali, alţii au fost medaliaţi la Campionatele Naţionale sau Cupa României. Primul campion naţional de la grupa antrenorului Dafinoiu a fost Iulian Trancă, sportiv care apoi a mai bifat alte câteva titluri naţionale dar şi- a trecut în palmares şi medalia de aur la Campionatul Balcanic. Medaliaţi de mai multe ori cu aur la naţionale au mai fost Nicuşor Nedelcu, Florin Christescu, Nicuşor Popa, Belgian Corbu şi Alexandru Giurgea şi Costel Feraru. Darius Spirea şi Georgian Aelenei fac parte din ultima generaţie de medaliaţi, ei sunt vicecampioni naţionali de cadeţi dar numai cel de-al doilea vine frecvent la sală pentru antrenamente. Costică Dafinoiu a avut şi pugilişti care s-au calificat la Campionatele Europene de cadeţi sau juniori însă aceştia nu au urcat pe podium.
“Sute de tineri ne-au trecut pragul sălii de box, unii au avut performanţe alţii când au dat de greu au renunţat la box. Ceea ce mă întristează este faptul că din ce în ce mai puţini copii doresc să practice boxul”, ne-a spus campionul Dafinoiu.
Pentru întreaga sa activitate sportivă, Costică Dafinoiu a fost desemnat cetăţean de onoare al comunei în care s-a născut, Viziru, iar de curând acesta a fost desemnat cetăţean de onoare al oraşului Brăila.
S-a căsătorit din dragoste la prima vedere, la 20 de ani
“Rar veneam în Brăila dar soarta a făcut ca la 20 de ani să mă căsătoresc cu Doina. Pe strada Republicii era o frizerie, între stăzile Rahova şi Ştefan cel Mare, pe care o frecventam şi acolo am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie. Nunta am făcut-o repede, pe 1 Decembrie 1974. În 1979 s-a născut Valentin, în 1985 Florina. Băiatul a cochetat puţin cu boxul dar a renunţat repede. Florina a absolvit cursul de arbitri de box însă cum în România competiţiile oficiale feminine, naţionalele şi Cupa României, se dispută în primăvară, respectiv în vară, la toate categoriile de vârstă, nu prea a avut unde arbitra”, a punctat Costică Dafinoiu.
Antrenorul a suferit foarte mult după pierderea soţiei însă şi-a găsit alinarea la sală, unde vine de două ori pe zi şi pregăteşte viitoarele generaţii de campioni.
