GALERIE FOTO Accident în Barieră, cu 4 victime. O şoferiţă a intrat în giratoriu, a ricoşat într-un tablou de gaze şi s-a răsturnat într-o curte | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO Accident în Barieră, cu 4 victime. O şoferiţă a intrat în giratoriu, a ricoşat într-un tablou de gaze şi s-a răsturnat într-o curte

* azi-noapte, o tânără de 24 de ani, din localitatea Frecăței, conducea un vehicul pe Șoseaua Buzăului, iar la intersecția cu Calea Călărașilor a pierdut controlul asupra volanul * şoferiţa a acroșat sensul giratoriu, fiind proiectată în gardul unui imobil, în zonă fiind şi un tablou de gaze * patru tinere au ajuns la spital, şoferiţa şi trei pasagere * într-un alt incident, pe Șos. Buzăului, un șofer a intrat cu BMW-ul într-un pom

 

 

Grav accident în zona Barieră, cu patru tinere rănite. O şoferiţă a intrat în giratoriu, a ricoşat într-un tablou de gaze şi s-a răsturnat într-o curte. Cele patru fete se deplasau cu un autoturism Hyundai, care venea pe Buzăului spre Barieră, însă şoferiţa a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat, iar toate ocupantele autoturismului au ajuns la spital.

Potrivit poliţiştilor, azi-noapte, la ora 00:30, o tânără în vârstă de 24 de ani, din localitatea Frecăței, în timp ce conducea un vehicul pe Șoseaua Buzăului, la intersecția cu Calea Călărașilor, a pierdut controlul asupra volanul. Aceasta a acroșat sensul giratoriu, fiind proiectată în gardul unui imobil. „În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferiței și a celorlalte trei pasagere din auto, două dintre acestea în vârstă de 14 și 21 de ani, din comuna Victoria și una în vârstă de 21 de ani din localitatea Dudești, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat poliţiştii.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Un şofer a intrat cu BMW-ul în pom

 

Tot azi-noapte, un alt accident a avut loc, la scurt timp după primul, pe şoseaua Buzăului, în dreptul fostului service auto, după ce un tânăr care conducea un BMW a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un pom.

După cum au transmis poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, azi-noapte, în jurul orei 01:45, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Brăila, conducea un autovehicul pe Aleea de acces către Parcul Monument. La intersecția cu Șoseaua Buzăului, în urma unui viraj la dreapta, şoferul ar fi pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit frontal un copac.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea a șoferului și a pasagerului din auto, în vârstă de 20 de ani, din Brăila, ambii fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro