Potrivit ligtv.com.tr, Culio urma să se alăture noii sale echipe seara trecută, în cantonamentul din Antalya. Cotidianul Milliyet notează că negocierile dintre cele două grupări au început de la suma de 3 milioane de euro, iar în cele din urmă, cu intervenţia lui Hagi, suma acceptată de clujeni a fost de 1,5 milioane de euro.
Conform ajansspor.com, directorul sportiv al clubului Galatasaray şi impresarul Victor Becali au negociat, miercuri seară, la Istanbul, un transfer al lui Mutu, ajungând la un acord, dar decizia finală în acest caz urmează să fie luată de preşedintele grupării, Adnan Polat.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.