Teatrul "Maria Filotti" a găzduit, duminică, "Gala femeilor de succes", acţiune iniţiată de Organizaţia Femeilor Liberale Brăila.
Prin acest eveniment, aflat la prima ediţie, organizatorii au dorit să aducă aprecierea publică femeilor care, prin activitatea lor, au avut contribuţii valoroase pentru comunitatea brăileană. Au fost făcute nominalizări la mai multe categorii, fiind desemnate femei care conduc afaceri de succes sau care s-au remarcat în cultură, educaţie, sport, medicină, jurnalism, administraţie, precum şi reprezentante ale minorităţilor naţionale. În total, au fost premiate 20 de doamne care au reuşit în diverse domenii de activitate şi au o carieră de succes, probată în ani de muncă. Fiecare dintre doamnele premiate a avut posibilitatea să împărtăşească, în prezenţa unui auditoriu numeros, câte ceva din experienţa personală, ori să dezvăluie "secretul" succesului, acesta fiind o măsură a implicării în viaţa profesională. Amfitrioana serii a fost actriţa Wanessa Radu, care în deschidere a oferit publicului un recital de muzică şi poezie, acompaniată de pianistul Cornel Cristei, consilier muzical la Teatrul "Maria Filotti".
Liberalul Vasile Varga, nostagic după vremurile când Mihaela Marcu, director adjunct al Direcţiei de Finanţe, era prefect al Brăilei
La categoria "Artă teatrală", cea care a primit trofeul a fost actriţa Mihaela Trofimov, iar la categoria "Sport", atleta Anamaria Ioniţă a primit premiul pentru întreaga activitate sportivă. La categoria "Sănătate publică" a fost nominalizată dr. Mariana Tarachiu, ex-director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Brăila, care a dedicat premiul tuturor femeilor, şi în mod special colegelor din domeniul medical. La categoria "Învăţământ", premiul pentru aportul adus în educaţia brăileană i-a revenit prof. Viorica Moşescu, directorul Colegiului Naţional "Gh. M. Murgoci". La "Cultură" a fost nominalizată Veronica Dobrin, fost director al Teatrului "Maria Filotti", care a primit premiul pentru întreaga carieră. La categoria "Bussines" a fost nominalizată Elena Matei, de la "New Vision", la "Finanţe Bănci", Clelia Dobrescu, managerul Alfa Bank, la "Management", Anica Nisioi, fostul manager al "Braiconf" Brăila, în prezent pensionară, iar la "Iniţiativă în afaceri", Marinela Pascu, reprezentant "Herbal Life". La categoria "Mass Media" a fost desemnată Monica Paraschiv, director general al SC "Double P Media" SRL, editorul cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei", pentru contribuţia importantă la dezvoltarea jurnalismului brăilean. La categoria "Administraţie Publică" a fost desemnată Mihaela Marcu, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Brăila, care a fost, între anii 2007 şi 2009, prefect al judeţului Brăila. La categoria "Fundaţii şi ONG-uri" au fost nominalizate Florica Focşa, directorul Filialei Crucea Roşie Brăila şi Mariana Bâtcă, vicepreşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia, care a condus, până nu de mult, APD Club Brăila. La categoria "Minorităţi" au fost desemnate Fenia Jipa- Rubanov, de la Comunitatea ruşilor lipoveni, Maria Gancev, de la Comunitatea bulgărească, Urfet Mocanu, de la Comunitatea Turcă, Maria Ganea, de la Comunitatea Elenă, Anişoara Parnica de la Comunitatea romilor şi Nadia Hustinescu, de la Comunitatea evreiască.
Invitaţi speciali au fost deputatul Lucia Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale, care a primit din partea organizatorilor un premiu la categoria "Politică", şi senatorul Varujan Vosganian, vicepreşedinte PNL.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.