Gala de Excelență a Comunității Brăilene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Din dragoste pentru Brăila

Gala de Excelență a Comunității Brăilene

• vineri, 14 martie, la Regal Events & Ballroom a avut loc cea de-a III-a ediție a acestui eveniment organizat de Forumul Tinerilor din România – Brăila și Centrul de Tineret – Brăila Youth Hub • în cadrul celor 14 categorii de excelență, au fost premiați 42 de finaliști care au fost recunoscuți pentru contribuția lor semnificativă la dezvoltarea comunității brăilene • evenimentul  promovează și susține excelența în toate domeniile, consolidând spiritul civic și inițiativele care modelează viitorul Brăilei

 

Într-o atmosferă plină de emoție, vineri, 14 martie, la Regal Events & Ballroom a avut loc cea de-a III-a ediție a Galei de Excelență a Comunității Brăilene, un eveniment de referință pentru recunoașterea și celebrarea celor care contribuie la dezvoltarea și bunăstarea orașului. Sub deviza „De la vis la realitate, împreună pentru comunitate”, gala a adus în lumina reflectoarelor oameni, organizații și inițiative care au avut un impact semnificativ asupra comunității. Evenimentul, realizat de la zero de către peste 200 de voluntari extraordinari din cadrul Forumului Tinerilor din România-Brăila și a Centrului de Tineret – Brăila Youth Hub, a reunit peste 600 de participanți, ”fiind o celebrare emoționantă a impactului fiecărei persoane care contribuie, prin proiecte și inițiative, la dezvoltarea Brăilei”, după cum punctează organizatorii în comunicatul trimis presei.
”Gala de Excelență a Comunității Brăilene, inițiată de Gabriel Ion a devenit un simbol
al recunoașterii și colaborării locale. Prima ediție, organizată pe 29 noiembrie 2019, și cea de-a doua, pe 9 decembrie 2022, au demonstrat impactul extraordinar al unui eveniment creat din dragoste pentru Brăila”.


Câștigătorii galei
Gala a inclus 14 categorii de excelență, fiecare cu trei finaliști, premiați pentru contribuția lor în domeniile respective, astfel:
Agricultură și agroalimentație: Stupina Honey Loriana Bio, Ferma Agricolă Agrorusava,   și Ferma Pomicolă Lacu Rezii;
Antreprenoriat și inovare: Termhidro Brăila, Solar Watts Brăila și CONAF Brăila;
Artă, cultură și promovarea tradițiilor: Muzica Militară a Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” , Teatrul „Maria Filotti” Brăila și Asociația Cultură Filo-Elenă „Eleftheria” ; 
Educație digitală, IT și AI: Kodikas Robotics Team, Velocity Robotics Team și Helix Robotics Team;
Educație nonformală: Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila, Baroul Brăila și Liceul Teoretic „Mihail Sebastian” Brăila;
Educație, știință și cercetare: Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila, Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” Brăila; 
Implicare civică și asistență veterinară: Genco Land Brăila, Societatea Ornitologică Română - Brăila și Herghelia de Armăsari Râmnicelu Brăila; 
Incluziune socială și servicii sociale: Direcția de Asistență Socială – Brăila, Asociația „Down Brăila” – Botez Vlad Sergiu și Asociația „Îngerii lui Costel”;
Justiție și protecție socială: Centrul de Detenție Brăila - Tichilești, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila;
Mediu și sustenabilitate: Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” Brăila, Școala Gimnazială Salcia Tudor și Marius Vernescu – Obiectiv Vocea Brăilei;
Sănătate, medicină și stil de viață sănătos: Fundația „Ana Aslan”, Dr. Voineag Cristiana și  Academia Bunicilor Brăila;
Sport și performanță:  Buzoiu Denis, Handbal Club Dunărea Brăila și D-Strict Dance Studio Brăila;
Turism și promovarea comunității: Comunitatea Rușilor Lipoveni din România - Brăila, Centrul Cultural și de Agrement „Chira Chiralina” Brăila și Centrul Cultural Comunitar „Anton Pann” Brăila;
Voluntariat și implicare civică: Asociația „Pentru Adevăr” Brăila, Comandamentul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila și Fii tu un Erou – România.
Un moment special al serii a fost acordarea Premiului de Popularitate (vot public), câștigat de D-Strict Dance Studio Brăila, un simbol al dedicării și talentului tinerilor artiști din oraș, urmat de Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu” Brăila  și Liceul Teoretic ”Mihail Sebastian” Brăila.


Forumul Tinerilor din România – Brăila și Centrul de Tineret – Brăila Youth Hub, pilonii implicării tinerilor
Eforturile de organizare ale Forumului Tinerilor din România – Brăila și Centrul de Tineret – Brăila Youth Hub, sub coordonarea președintelui Gabriel Ion, au fost apreciate de întreaga comunitate. Aceste organizații continuă să fie un catalizator pentru inițiativele tinerilor, oferindu-le suport, vizibilitate și încurajare pentru a se implica activ în dezvoltarea orașului.
În cadrul Galei de Excelență a Comunității Brăilene, președintele Forumului Tinerilor din România – Brăila și al Centrului de Tineret – Brăila Youth Hub, Gabriel Ion, a subliniat importanța acestui eveniment pentru dezvoltarea comunității locale și pentru promovarea modelelor de implicare civică, antreprenorială și culturală.

”Această gală nu este doar despre premii, ci despre oamenii care fac diferența în Brăila. Este despre cei care, prin muncă, determinare și pasiune, transformă visele în realitate și contribuie la un oraș mai bun pentru toți. Fiecare finalist și fiecare câștigător este o sursă de inspirație, un exemplu al faptului că succesul vine prin implicare și responsabilitate față de comunitate”, a declarat Gabriel Ion. ”Contribuția fiecăruia este de neprețuit. Brăila este mai unită și mai puternică datorită vouă tuturor. Comunitatea nu înseamnă doar EU sau TU, ci este formată din NOI, iar împreună am demonstrat că imPOSIBILUL poate deveni POSIBIL!”, a subliniat cu emoție Gabriel Ion.
Sursa citată a încheiat cu un mesaj de încurajare pentru tinerii brăileni, îndemnându-i să își urmeze visurile și să se implice activ în viața comunității, punctând că „această gală este doar începutul. Ne dorim să continuăm să creăm oportunități pentru tineri, să le oferim un mediu în care să își dezvolte ideile și să își pună în valoare potențialul. Brăila are nevoie de oameni care cred în schimbare și care sunt gata să contribuie la ea. Împreună putem construi o comunitate mai puternică, mai unită și mai orientată spre viitor”.

 

Recunoașterea și susținerea autorităților
În încheierea evenimentului, primarul Marian Dragomir, viceprimarul Alexandru Jantea și președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, au apreciat inițiativa Forumului Tinerilor din România – Brăila și Centrului de Tineret – Brăila Youth Hub, subliniind importanța implicării active a tinerilor în dezvoltarea comunității brăilene. ”Această gală reprezintă un exemplu de mobilizare și colaborare între tineri, instituții și comunitate. Felicit Forumul Tinerilor din România – Brăila și Centrul de Tineret – Brăila Youth Hub pentru inițiativa lor remarcabilă și pentru faptul că aduc în prim-plan oameni și proiecte care fac diferența în orașul nostru. Este esențial ca aceste exemple de excelență să fie promovate, pentru că ele motivează și alți brăileni să se implice și să contribuie la dezvoltarea orașului”, a declarat Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila .

Edilul a subliniat și importanța susținerii tinerilor, considerând că aceștia reprezintă forța care poate transforma Brăila într-un oraș mai dinamic și mai inovator, subliniind faptul că ”tinerii din Brăila demonstrează, prin proiectele lor, că viitorul orașului nostru este pe mâini bune. Am văzut inițiative impresionante în educație, cultură, antreprenoriat și implicare socială, iar administrația locală va continua să sprijine astfel de demersuri. Vom fi mereu alături de tinerii care vor să se implice activ și să construiască un oraș mai bun pentru generațiile viitoare”.
În încheiere, acesta a reiterat angajamentul autorităților locale de a susține evenimentele și proiectele care promovează excelența și spiritul civic precizând că ”Brăila este un oraș cu oameni valoroși, iar această gală ne-a demonstrat încă o dată că avem motive de mândrie. Vom continua să sprijinim inițiativele tinerilor și să creăm un mediu în care ideile lor pot prinde contur și pot avea un impact real asupra comunității”.

 

O gală a inspirației și recunoașterii
Cea de-a III-a ediție a Galei de Excelență a Comunității Brăilene a demonstrat că performanța, dedicarea și spiritul civic merită celebrate. Prin acest eveniment, Forumul Tinerilor din România – Brăila și Centrul de Tineret – Brăila Youth Hub continuă să promoveze și să susțină excelența în toate domeniile, consolidând spiritul civic și inițiativele care modelează viitorul Brăilei. Gala a fost, fără îndoială, o seară de recunoștință, emoție și speranță, reafirmând că împreună putem transforma visurile în realitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro