Gabriel Popoviciu, reclamat la DNA pentru modul în care a intrat în posesia Casei Doina | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gabriel Popoviciu, reclamat la DNA pentru modul în care a intrat în posesia Casei Doina


"Nu pot să vă divulg numele clienţilor mei, însă vă pot confirma că luni s-a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie o plângere împotriva domnului Popoviciu pentru modul cum a ajuns proprietar al Casei Doina", a declarat avocatul Marian Şatalan.

Avocatul a explicat că Popoviciu a devenit proprietar al Casei Doina în anul 2005, împiedicându-i, astfel, pe clienţi săi, care ar fi adevăraţii moştenitori ai imobilului, să intre în posesia a ceea ce le-ar aparţine.

"Trucul folosit a fost următorul: cineva care nu avea niciun drept a formulat cerere de retrocedare, care i-a fost respinsă de Primăria Capitalei. Ulterior, imobilul a fost declarat într-un fel liber de sarcini, în sensul că nu existau litigii în privinţa sa şi imediat a fost vândut", a mai spus avocatul Şatalan.

Acesta a mai spus că acuzaţiile formulate împotriva lui Popoviciu sunt de fals şi uz de fals.

De numele lui Gabriel Popoviciu, zis şi "Puiu" - reţinut de procurorii DNA- se leagă firme ca Băneasa Investment, Howard Johnson, Casa Doina, Alltrom, Comaliment, Pizza Hut, KFC şi IKEA.

Fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban, ofiţerul DGA, Petru Pitcovici, şi omul de afaceri Gabriel Popoviciu au fost audiaţi, miercuri, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care judecă recursul DNA împotriva deciziei de cercetare în libertate a celor trei.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, 30 martie, amânarea procesului, la cererea avocatului lui Şerban, care a solicitat timp pentru a studia dosarul de urmărire penală.

Reamintim că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti nu au fost de acord, în noaptea de 25 spre 26 martie, cu arestarea preventivă a celor trei, procurorii declarând recurs.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie au luat, pe 24 martie, măsura reţinerii, pentru 24 de ore, a fostului rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Ioan Alecu, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, a omului de afaceri Gabriel Popoviciu, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. Totodată, au fost reţinuţi Cornel Şerban, directorul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, pentru favorizarea infractorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase şi şeful Diviziei Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Petru Pitcovici, pentru favorizarea infractorului.

Totodată, consulul general al României la Milano, Tiberiu Dinu, al cărui nume apare în stenogramele acestui dosar, a fost rechemat de la post la cererea premierului Emil Boc.

Dinu a fost chemat, ca martor, şi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Marţi, 31 martie, la ieşirea de la sediul DNA, consulul a declarat că nu a fost înştiinţat de decizia premierului de a-l rechema în ţară.

La audierile de marţi, 31 martie, de la DNA a participat şi avocatul fostului şef al serviciului de Informaţii din Ministerul de Interne, Cornel Şerban, învinuit în dosar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro