Comisia juridică a Senatului a dat ieri aviz pozitiv pentru urmărirea penală a fostului ministru Gabriel Oprea, după ce senatorul contestase acuzaţiile de abuz în serviciu pe care i le aduc procurorii DNA. Punctul de vedere al senatorilor jurişti este consultativ, ultimul cuvânt îl va avea plenul Senatului, care va dezbate astăzi cazul, scrie digi24.ro.
„Cererea a fost votată cu majoritate de voturi. Comisia juridică a dat un aviz favorabil asupra solicitării procurorilor generali. Am ascultat poziţia domnului senator. Membrii comisiei au studiat dosarul, l-am audiat pe domnul senator Gabriel Oprea, împreună cu avocatul dumnealui, după care comisia s-a pronunţat pe vot secret", a explicat presei preşedintele comisiei, Cătălin Boboc.
Scrisoare adresată Parlamentului
Întrebat de jurnalişti, Boboc a precizat că senatorii jurişti nu au proceduri pentru a se pronunţa în privinţa solicitării trimise de avocatul lui Gabriel Oprea, prin care se cere Comisiei juridice a Senatului restituirea dosarului la DNA pentru ca această instituţie să aibă mai întâi un punct de vedere şi, ulterior, să se pronunţe comisia. „Domnul Oprea nu a solicitat, el a spus ceea ce a spus şi public, că dumnealui vrea să meargă să-şi dovedească nevinovăţia în faţa instanţei, doamna avocat în schimb a invocat faptul că semnătura de pe scrisoarea adresată Parlamentului de către Ministerul Public nu aparţine ministrului, procurorului general, ci aparţine altcuiva. Despre asta e vorba", a detaliat Boboc.
Preşedintele UNPR este acuzat de DNA de infracţiunea de abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane şi materiale ale MAI pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliţiei rutiere şi de infracţiunea de abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliţiei rutiere. Oprea a cerut senatorilor să retrimită la DNA cererea de începere a urmăririi penale pentru că procurorul, un fost consilier al Codruţei Kovesi, nu ar fi avut dreptul să îl ancheteze.
Sunt un om care a ajutat Justiţia
„Le-am spus colegilor (din Comisia juridică a Senatului - n.r.) că am trimis o scrisoare Parlamentului prin care cer să merg la Parchet, la DNA, ca să aflăm adevărul. Nu am spus faptul că, în momentul când am fost numit ministru de Interne, era un mecanism care era deja format, era un plan de măsuri. Nu am cerut nimic în plus - mă refer la coloane - faţă de ceilalţi miniştri de Interne. (...) Sunt un om care a ajutat Justiţia şi nu mi-e frică de nimeni şi de nimic atât timp cât ştiu că sunt nevinovat. Cine munceşte, poate, mai şi greşeşte. Asta le-am spus", a declarat Oprea.
Fostul vicepremier a adăugat că este om politic şi că înţelege „jocurile de putere".
„Sunt un om care, în toate funcţiile, a respectat legea. Sunt şi om politic şi înţeleg foarte bine jocurile de putere. (...) Ca om politic înţeleg exact situaţia în care mă aflu şi înţeleg foarte bine tot ceea ce înseamnă momentul acesta politic", a precizat Oprea.
„Am respectat legea, sunt un om care înţelege, sunt şi om politic. Înţeleg jocurile de putere. Vreau să vă mai spun ca întotdeauna am respectat legea", a declarat Gabriel Oprea, după ce a ieşit de la Comisia juridică. „Nu am avut o zi de concediu", a repetat el.