Gabriel Comănescu câştigat competiţia juvenilă şi a salvat onoarea brăilenilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gabriel Comănescu câştigat competiţia juvenilă şi a salvat onoarea brăilenilor

Brăileanul a avut prestaţii foarte bune, a dominal etapa a 4-a a Campionatului Naţional de juniori şi firesc, a încheiat competiţia pe primul loc. Gabriel Comănescu conduce în clasamentul general şi este la un pas de a bifa cel de-al patrulea titlu naţional consecutiv. Brăileanul este urmat în clasament de reprezentanţii clubului Voinţa Sibiu, Dragoş Mosz şi respectiv Hristo Hristov.
La Sibiu, în etapa a 5-a a naţionalelor de dirt track pentru seniori şansa nu le-a surâs brăilenilor. AlexandruToma a căzut şi a fost dus la spital, iar Fănică Popa s-a clasat doar pe poziţia a patra. La finalul competiţiei Patrik Nagy, Robert Nagy şi Milen Manev aveau câte 14 puncte fiecare, astfel că a fost nevoie de o manşă de departajare pentru a fi desemnat câştigătorul etapei. Cursa finală a fost câştigată de Patrik Nagy, Robert a trecut al doilea linia de sosire iar Manev a încheiat trio-ul fruntaş.
Pentru că nu a punctat la Sibiu, Toma a pierdut fotoliul de lider în clasamentul general, acesta fiind preluat de Adrian Gheorghe. Alexandru Toma se află pe poziţia a doua iar Fănică Popa pe a treia.
Următoarele două etape se vor desfăşura în Ungaria.
"Încă o dată se vede că Gabriel Comănescu vine tare pe turnantă, ca să mă exprim în termeni de specialitate, el a demonstrat şi la Sibiu că este cel mai bun alergător din competiţia juvenilă. Dealtfel Comănescu şi Andrei Popa reprezintă viitorul dirt track-ului brăilean. Acum am pierdut o luptă la seniori dar nu şi războiul, sper ca în următoarele două etape să preluăm şefia clasamentului şi la această categorie de vârstă", a declarat profesorul Marian Neta, directorul CSM Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro